Inflatia in zona euro a revenit sub pragul de 2% in februarie - Eurostat

Vineri, 01 Martie 2013, ora 15:28
1603 citiri
Inflatia in zona euro a revenit sub pragul de 2% in februarie - Eurostat

Rata anuala a inflatiei in zona euro a scazut pana la 1,8% in luna februarie 2013, de la nivelul de 2,0% inregistrat in luna ianuarie 2013, conform unei estimari preliminare publicate, vineri, de Oficiul european de statistica (Eurostat).

Este pentru prima data dupa luna septembrie 2010 cand rata inflatiei in zona euro este sub tinta avuta in vedere de Banca Centrala Europeana (BCE), care vrea sa mentina cresterea preturilor sub, dar in apropiere, de doua procente.

Cifra preliminara publicata de Eurostat confirma incetinirea constanta a inflatiei in Europa, intr-un context de criza si recesiune.

Eurostat va da publicitatii pe 15 martie a doua estimare revizuita, ocazie cu care analistii vor urmari cu atentie evolutia preturilor de baza.

In luna ianuarie 2013, Romania a inregistrat a cea mai mare rata anuala a inflatiei din UE (5,3%), in conditiile in care inflatia a scazut atat in Uniunea Europeana cat si in zona euro.

#inflatie zona euro, #rata inflatie zona euro, #inflatie Eurostat februarie , #Inflatie