Eurostat: Romania, pe prima pozitie in UE dupa cresterea medie a inflatiei

Miercuri, 16 Noiembrie 2011, ora 13:09
1160 citiri
Eurostat: Romania, pe prima pozitie in UE dupa cresterea medie a inflatiei

Romania s-a clasat in octombrie pe pozitia a doisprezecea in Uniunea Europeana dupa nivelul ratei anuale a inflatiei, de 3,6%, in conditiile in care cea din UE a fost de 3,4%.

Primele state membre UE cu cea mai ridicata inflatie anuala au fost Marea Britanie, cu 5%, Estonia, cu 4,7% si Slovacia, cu 4,6%, potrivit datelor comunicate de biroul european de statistica Eurostat.

Cele mai mici rate anuale ale inflatiei s-au inregistrat in octombrie in Suedia (1,1%), Irlanda (1,5%) si Malta (2,4%).

Romania s-a clasat pe prima pozitie in UE dupa cresterea medie a inflatiei din intervalul octombrie 2010 - septembrie 2011 fata de precedentele 12 luni - indicator care determina stabilitatea preturilor in rapoartele de convergenta ale Comisiei Europene catre Consiliul European. Astfel, inflatia din Romania a fost de 6,6%, urmata de Estonia, cu 5,2%.

In zona euro, inflatia anuala a stagnat la 3% in octombrie, de la 2,5% in august, iar in blocul comunitar, rata anuala a inflatiei a crescut la 3,4%, de la 3,3% luna precedenta.

Potrivit Institutului National de Statistica, rata anuala a inflatiei s-a accentuat in octombrie in Romania la 3,55%, dupa ce in septembrie atinsese un mimim istoric, de 3,45%.

#inflatie romania, #inflatie europa , #Inflatie