Pestele congelat si telefoanele mobile, cele mai reclamate produse la OPC

Sambata, 21 Octombrie 2006, ora 05:41
1037 citiri

Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC) a dat, in primele noua luni ale anului, peste 2.200 de amenzi contraventionale, in valoare de 19 miliarde de lei, cele mai reclamate produse fiind pestele congelat si telefoanele mobile, a declarat, vineri, directorul executiv Constantin Cerbulescu."Numarul de reclamatii ale consumatorilor a crescut fata de anul trecut. Primim, in medie, intre 150 si 170 de reclamatii pe zi, iar pana la data de 30 septembrie am avut, in total, 9.000 de plangeri din partea cetatenilor", a explicat Cerbulescu. Inspectorii au amendat, de la inceputul anului si pana la 30 septembrie peste 5.600 de agenti economici.

"Important este ca romanii au invatat sa reclame, sa se apere, sa isi cunoasca drepturile, dar si obligatiile pe care le au", a spus Cerbulescu.

Potrivit directorului executiv al OPC, in ultima perioada, produsele care creeaza cele mai multe probleme cetatenilor sunt pestele congelat si telefoanele mobile.

"O problema cu care ne confruntam in ultimul timp o reprezinta telefoanele mobile, multi oameni vin si ne spun ca au probleme cu soft-ul telefonului, care nu corespunde parametrilor pe care producatorul ii precizeaza, cu modul de utilizare sau cu bateriile, care se descarca foarte repede", a explicat Cerbulescu.

In plus, exista reclamatii ca personalul de la service-urile specializate in reparatia telefoanelor mobile le spune reclamantilor ca telefonul prezinta in interior urme de oxidare, ca urmare a introducerii acestuia intr-un lichid, in ciuda faptului ca propietarul este sigur ca telefonul sau nu a fost scapat in apa. Pentru ca pe viitor sa fie evitate astfel de situatii, OPC, in colaborare cu patronatele din industrie va organiza, pe 15 noiembrie, un simpozion, la care vor participa si producatorii, importatorii, distribuitorii si comerciantii de telefoane mobile.

In afara de telefoanele mobile, inspectorii OPC primesc foarte multe sesizari de la cetatenii care constata " foarte multe deficiente legate de parametrii de calitate necorespunzatori la produsele alimentare", in varful topului situandu-se pestele congelat (care are termenul de valabilitate depasit sau dupa decongelare cantareste cu peste 500 de grame mai putin), ouale (cu termen de valabilitate depasit) si laptele.

De asemenea, cei peste 65 de inspectori OPC au constatat deficiente si la produsele provenite din import (lapte, produse din zahar, ciocolata, legume, fructe, cacao), marfuri in valoare de peste 800 de milioane de lei fiind retrase de pe piata si apoi distruse.

Incepand cu data de 15 septembrie, OPC a desfasurat, de asemenea, controale in scoli, precum si la chioscurile din jurul unitatilor de invatamant care comercializeaza produse alimentare, pentru a preveni comercializarea unor produse expirate, cat si "pentru a urmari actiunea laptele si cornul, mai ales ca, in anii trecuti, copiii se plangeau de calitatea laptelui si a cornurilor care erau vechi sau mucegaite", a precizat Constantin Cerbulescu. "Speram ca agentii economici au inteles ca nu e de joaca si sunt obligati sa respecte toate normele, mai ales ca, de la 15 septembrie, de cand am inceput aceste actiuni in scoli, nu am constatat deficiente", a adaugat reprezentantul OPC.

NewsIn