Compania israeliana Elbit Systems ne modernizeaza elicopterele pentru 25 de milioane de dolari

Luni, 04 Iulie 2005, ora 01:46
1058 citiri

Compania israeliana Elbit Systems a anuntat, ieri, ca a castigat doua noi contracte pentru modernizarea unor elicoptere ale armatei romane. Un contract vizeaza elicopterele aviatiei, iar celalalt contract marina romana. Valoarea contractelor este de 25 de milioane de dolari.Lucrarile de modernizare vor fi realizate in cooperare cu producatorul roman de avioane IAR SA Brasov, informeaza un comunicat al companiei israeliene. Ca parte a acordului, Elbit Systems va furniza echipamente electronice si sisteme pentru zborurile de noapte, aceste masuri fiind destinate alinierii flotei romanesti la standardele impuse de NATO. Elbit Systems si IAR Brasov au mai decis sa furnizeze programe similare si pentru alti clienti.

"Programul desfasurat in Romania este important intrucat aparatele de zbor trebuie aduse la standardele NATO. Acest lucru deschide o piata cu un potential enorm. Elbit Systems si IAR Brasov au o relatie de cooperare indelungata, iar aceste noi contracte reprezinta un moment important, a declarat presedintele grupului israelian, Joseph Ackerman.

Elbit Systems a colaborat in ultimii zece ani cu unele fabrici de elicoptere si avioane din Romania pentru modernizarea unor elicoptere, avioane si tancuri, informeaza Mediafax.

Compania israeliana a infiintat, in Romania, in ultimii ani, cinci firme mixte: AE Electronics - o firma mixta, infiintata la Bacau impreuna cu Aerostar, care produce echipamente electronice pentru industria aeronautica, SOREL - produce software si este implicata in mai multe programe multinationale, Simul Tec - produce sisteme de antrenament si simulatoare pentru antrenarea pilotilor, World Machinery Works si Elmet International - care produc piese pentru diverse industrii.

Averea