Productia de carbune net a Romaniei a totalizat, in primele sapte luni ale acestui an, 2,542 milioane de tone echivalent petrol (tep), fiind cu 31,9% (1,191 milioane tep) mai mica fata de cea din perioada similara a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica (INS).
In perioada mentionata, Romania a importat 318.600 tep carbune net, cu 66.600 tep (17,3%) mai putin comparativ cu cantitatea importata in aceeasi perioada din 2012.
Conform unui raport al British Petroleum, productia de carbune a Romaniei a totalizat anul trecut 6,4 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 4,3% mai mica fata de cea din 2011, si a reprezentat 0,2% din productia mondiala de carbune.
In ceea ce priveste consumul de carbune, acesta a fost in Romania de 6,7 milioane tone echivalent petrol (minus 9,5% fata de 2011) si a reprezentat 0,2% din consumul mondial.
Romania detinea, la finele anului trecut, rezerve de carbune de 291 milioane tone.