Aproximativ 40% din romani au renuntat la lapte din cauza scandalului aflatoxinei

Joi, 14 Martie 2013, ora 17:22
1613 citiri
Aproximativ 40% din romani au renuntat la lapte din cauza scandalului aflatoxinei

Increderea romanilor in siguranta laptelui vandut in magazine a scazut in urma mediatizarii intensive si comunicarii precare pe tema contaminarii cu aflatoxina, doi din cinci consumatori declarand ca nu au mai cumparat lapte in ultima saptamana.

"Desi a fost mediatizat doar o saptamana, subiectul laptelui contaminat cu aflatoxina a generat rapid neincredere in randul consumatorilor romani, astfel ca 36% nu stiu daca laptele din magazine mai este sigur pentru consum, in timp ce 22% considera ca acesta nu este sigur. Doar 43% dintre respondenti au declarat ca au in continuare incredere in laptele pe care il gasesc in comert", potrivit unei analize realizate de Rogalski Grigoriu Public Relations.

Aproape 40% dintre persoanele chestionate au aratat ca in ultima saptamana nu au mai cumparat lapte, in timp ce 20% spun ca au luat doar de la producatori de incredere, pe fondul informa?iilor potrivit carora mai multe loturi de lapte suspectate de contaminare cu aflatoxina au fost retrase.

"Episodul laptelui contaminat, venit la scurta vreme dupa cel al carnii de cal gresit etichetate, demonstreaza importanta reputatiei si increderii pe tot lantul economic din domeniul alimentar. Daca producatorii de lapte, mai ales cei prezenti in social media, au comunicat eficient si convingator cu consumatorii, protejandu-si practic reputatia propriilor marci, nu acelasi lucru se poate spune in situatia de fata despre institutiile publice", a declarat Eliza Rogalski, founding partner al Rogalski Grigoriu Public Relations.

Cronologia scandalului laptelui contaminat cu aflatoxina

Prima declaratie privind lapte cu aflatoxina a fost facuta saptamana trecuta de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. El a afirmat ca o cantitate de lapte care contine aflatoxina, cu efect cancerigen, importata din Ungaria, si o alta aflata la un procesator din Romania au fost identificate si retrase de pe piata.

Ulterior, ANSVSA a anuntat ca a oprit de la livrare laptele crud produs de ferma respectiva, dispunandu-se verificari in toata tara, de la producatori, la unitati de procesare a laptelui.

Luni, ANSVSA a anuntat ca probele de lapte de la trei ferme si doua unitati de prelucrare prezinta suspiciunea depasirii limitelor admise pentru aflatoxina, in urma efectuarii analizelor in cadrul laboratoarelor din reteaua sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor.

Miercuri, vicepresedintele ANSVSA, Vladimir Manastireanu, a afirmat ca laptele de la alte doua centre de colectare ar contine aflatoxina peste limitele admise, insa produsul nu a ajuns in comert, in total existand suspiciuni privind laptele din sapte unitati. Tot miercuri, Mihai Þurcanu a demisionat de la conducerea ANSVSA.

Laptele contaminat cu aflatoxina poate deveni periculos pentru sanatate, in conditiile consumului unor cantitati mari, pentru o perioada indelungata.

#scadere vanzari lapte, #scandal lapte aflatoxina, #neincredere lapte consumatori , #Industria laptelui