Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Predictiile miliardarilor pentru 2010

Predictiile miliardarilor pentru 2010

Ce se va intampla in 2010? Va ramane aurul la putere? Se va deprecia in continuare dolarul? Isi vor pastra pietele trendul ascendent si care vor fi sectoarele care vor inflori anul acesta?

In loc sa cauti raspunsurile intr-un glob de cristal, ce-ar sa vezi, mai bine, ce spun cei mai bogati si cei mai de succes oameni de afaceri din lume. Forbes a chestionat miliardari din toate colturile lumii.

Insa daca anul trecut, la aceiasi intrebare, cu totii spuneau ca se asteapta, cel mai probabil, la o revenire usoara a economiei, anul acestea parerile sunt impartite.

Norman Braman, americanul de 77 de ani care a facut o avere din afaceri cu arta si masini, spune ca cel mai mult il ingrijoreaza trendul pe care il urmeaza inflatia.

El mai spune ca Federal Reserve nu va interveni pentru a opri picajul dolarului pana cand economia nu va reveni pe crestere, si singurul mod in care va putea sa faca asta va fi sa scoata bani din circulatie.

Cu toate asta, el spune ca e optimist, avand in vedere ca afacerile i-au mers bine in ultimele trei luni. Totodata, Braman spune ca cel mai valoros lucru pe care poti sa-l achizitionezi in perioada asta este aurul.

Presedintele grupului Red Apple, americanul de 61 de ani John Catsimatidis, care a strans o avere de 1,65 de miliarde de dolari din afaceri imobiliare, cu petrol si supermarketuri, spune ca afacerile mici si mijlocii bazate pe creditare vor disparea anul acesta.

In legatura cu cursul pe care il va urma dolarul, Catsimatidis spune ca Fed nu va interveni in acest sens in urmatorii ani, pentru ca, pentru a intari dolarul, trebuie sa maresti dobanzile, si daca s-ar face acest lucru s-ar crea probleme mult mai mari, mai ales in industria imobiliara.

El mai spune ca anul acesta trebuie facute investitii pe termen lung in aur si ca tara in care e cel mai bine sa investesti este India.

Canadianul de 58 de ani David Cheriton, care a strans peste un miliard de dolari cu ajutorul Google, spune ca anul acesta va fi unul greu pentru antreprenori si ca Fed nu va interveni niciodata pentru intarirea dolarului.

Si el ne sfatuieste sa cumparam aur, dar si actiuni la Google, iar in ce priveste tara in care ar trebui sa investim, aceasta ar fi Brazilia.

Americanul Leon Charney, cel care pana la 68 de ani a strans 1,4 miliarde de dolari din afaceri imobiliare, spune ca marea problema a lui 2010 va fi somajul.

Totodata, el sustine ca atunci cand rata somajului va cobori la 8,5%, atunci va interveni si Fed pentru intarirea dolarului.

Cat despre aur, Charney ar mai astepta putin sa vada cum evolueaza lucrurile pentru a cumpara sau a vinde, iar cea mai buna tara in care sa investesti in 2010 va fi China.

Proprietarul Dallas Mavericks, americanul de 51 de ani Mark Cuban care are o avere de 2,3 miliarde de dolari, spune ca o mare problema care ar trebui rezolvata cat mai urgent este ignoranta guvernului fata de conditiile grele in care iti poti porni o afacere.

Cuban spune ca Obama comunica foarte bine cu marii oameni de afaceri, insa nu face nimic pentru a usura viata micilor intreprinzatori.

Intrebat si el cand crede ca va interveni Fed in soarta dolarului, acesta a raspuns ca spera ca nu in urmatorii ani. "Puterea monedei nationale nu reflecta puterea tarii. Uitati-va la China".

Cuban este primul dintre miliardari care spune ca cel mai bine ar fi sa vinzi aur anul acesta.

Indianul de 67 de ani Adi Godrej, care are o avere estimata la 3,3 miliarde de dolari spune ca lentoarea cu care avanseaza economiile lumii ar trebui sa ne ingrijoreze cu adevarat.

Godrej spune ca Fed nu are ce sa faca pentru a intari dolarul si ca acesta va continua sa se deprecieze si in perioada care urmeaza.

Indianul spune ca trebuie sa cumparam aur si actiuni si ca cea mai buna tara in care sa investesti este, bineinteles, India.

Magnatul industriei farmaceutice, R.J. Kirk, americanul de 55 de ani cu o avere de 1,5 miliarde de dolari spune ca pe el cel mai mult il speri declinul pe care il cunoaste in aceasta perioada sistemul educational si in lipsa interesului investitiilor din invatamant.

Kirk spune ca Fed va ajuta dolarul atunci cand va dori presedintele Barack Obama si tara care ofera cele mai bune conditii investitorilor este China.

Cat despre aur, Kirk spune ca intr-o perioada ca asta toata lumea cumpara, lucru ce nu poate fi neaparat bun pe termen lung, insa se abtine din a face predictii referitoare la pretul metalului.

Israelianul Aron Milchan, greul de la Hollywood care are la 65 de ani 2 miliarde de dolari, spune ca cea mai mare greseala pe care intreaga lume o face anul acesta este sa creada ca economia a iesit din criza si e pe drumul cel bun spre crestere, lucru ce nu este nicicum adevarat.

Milchan spune ca Fed nu poate sa intervina pentru a ajuta dolarul atat timp cat ajuta in continuare bancile. El spune ca in momentul in care oamenii isi vor putea pune banii in banci fara teama ca vor ramane faliti, atunci se vor intari si bancile si ca daca guvernul american ar fi ajutat, la inceput, Lehman Brothers, nu s-ar fi ajuns in situatia de azi.

Si israelianul spune ca ar trebui sa vindem aurul in 2010, pentru ca pretul sau a ajuns deja mult prea sus pe timp de criza, si este clar ca se va prabusi in perioada care urmeaza.

Milchan mai spune ca cel mai bine este sa investiti in India si in Brazilia si, ca si bunuri, neaparat in arta, pentru ca aici nu aveti cum sa gresiti.

Indonezianul Peter Sondakh, care a strans un miliard de dolari pana la 57 de ani din telecomunicatii, retail si hoteluri, spune ca ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze este faptul ca bursele si-au revenit inaintea economiilor.

Sondakh spune ca nu ar trebui sa ne facem griji in legatura cu dolarul, pentru ca acesta isi va reveni in timp, fiind inca moneda principala cand vine vorba de contracte internationale.

El ne sfatuieste, insa, sa asteptam inainte de a vinde sau a cumpara aur, pentru ca trebuie vazut mai intai care va fi cursul dolarului si ca cel mai bine ar fi sa avem cat mai multe lichiditati in aceasta perioada.

Proprietarul "Daily News", americanul de 72 de ani Mort Zuckerman ce are o avere de 1,5 miliarde de dolari, spune ca cel mai ingrijorator lucru in 2010 este modul in care guvernul american gestioneaza problemele atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

Zuckerman mai spune ca Fed va interveni in cursul dolarului in cel mult trei ani si ca aurul nu mai reprezinta un bun de incredere acum. Cea mai buna tara pentru investitii, in opinia miliardarului, este Brazilia.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1864 ori
Citeste mai multe desprepredictii miliardari afaceri