Coface: Sectorul constructiilor din Romania este in continuare intr-o faza critica

Joi, 26 Ianuarie 2012, ora 14:07
2020 citiri
Coface: Sectorul constructiilor din Romania este in continuare intr-o faza critica

Sectorul constructiilor din Romania este in continuare intr-o faza critica, iar perspectivele de revigorare in acest sector sunt rezervate, in conditiile in care se observa ingreunarea accesului la imprumuturile in valuta.

Cei mai importanti factori care au afectat sectorul constructiilor in 2011 mentionati de analistii Coface sunt: cererea redusa din partea populatiei care se afla intr-un proces de ajustare la raportul mai ridicat dintre serviciul datoriei si venituri, rezultat din cresterea dobanzilor si scaderea incasarilor, precum si sprijinul fragil de finantare din partea sectorului bancar, investitiilor straine si guvernamentale, se arata intr-un studiu Coface.

"Perspectivele de revigorare in acest sector sunt rezervate, in conditiile in care se observa ingreunarea accesului la imprumuturile in valuta. Astfel, conform noului regulament BNR care va intra in vigoare incepand cu luna Februarie 2012, se impune un avans de cel putin 25% pentru creditele imobiliare in euro si respectiv minim 40% pentru creditele in alte valute straine, rambursarea creditelor de consum in mai putin de cinci ani si garantii aferente de cel putin 133% din suma imprumutata". arata studiul.

Coface: Criza financiara a determinat ajustari masive in sectorul constructiilor

Astfel, conform ultimelor date publicate de INS, numarul de companii active din sectorul constructiilor s-a redus cu 16% in 2010 comparativ cu 2008. In aceeasi perioada analizata si pentru acelasi sector, numarul mediu de salariati s-a redus cu 29%, cifra de afaceri s-a contractat cu 21%, iar rezultatul brut al exercitiului s-a prabusit cu 80,51%.

Conform INS, numarul de constructii finalizate in primele trei trimestre din 2011, a scazut cu 9,5% fata de aceeasi perioada a anului anterior si cu 23,8% fata de primele noua luni din 2009. Perspectivele privind evolutia acestui indicator in 2012 sunt de stabilizare, in conditiile in care constructiile autorizate in primele 11 luni ale anului 2011 au fost in scadere cu 4,6% fata de aceeasi perioada a anului 2010 si cu 17,2% comparativ cu anul 2009.

Sectorul de constructii: risc de credit persistent in majoritatea tarilor

Situatia companiilor din sectorul de constructii reflecta indeaproape tendintele economice mondiale, regionale si nationale. Intr-un moment in care economia mondiala este caracterizata de divergente intre tari, cu recesiune in zona euro, exista diferente semnificative intre tari si subsectoare. Sectorul de constructii a fost afectat semnificativ de criza din 2009 si in 2011 aveau inca loc numeroase incidente de plata.

"Intensitatea activitatii din sectorul de constructii variaza in conformitate cu impactul crizei asupra economiei din tara respectiva si in conformitate cu conditiile economice care variaza de la un subsector la altul.

"Activitatea este puternica pe pietele emergente care compenseaza dezvoltarea deficitara, iar acest lucru este deosebit de favorabil pentru anumite subsectoare, precum lucrarile publice si constructiile private si institutionale non-rezidentiale".

"Dimpotriva, activitatea pe pietele dezvoltate este fie moderata fie stagnanta, cu diferente deosebit de mari in sectorul constructiilor rezidentiale legat de diferentele demografice, mediile economice, termenii de credit, legislatia fiscala, stocurile de locuinte vacante si preturi", arata studiul.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Coface studiu, #constructii criza financiare, #evolutie domeniu constructii, #sector constructii Romania, #companii constructii Romania , #Industria constructiilor