EXCLUSIV Producator roman de mezeluri, pacalit cu carne de cal congelata

Vineri, 15 Februarie 2013, ora 07:20
4140 citiri
EXCLUSIV Producator roman de mezeluri, pacalit cu carne de cal congelata

Abatoarele romanesti au iesit deja de sub lupa presei internationale in scandalul carnii de cal. Totusi, dupa cum spune proverbul, "nu iese fum fara foc".

Directorul unui producator important de mezeluri a declarat pentru Business24, ca a fost victima aceleiasi inselaciuni in urma cu mai putin de trei ani, iar practica pare sa functioneze in continuare pe plan local.

"Mi s-a adus carne "falsificata", cu acte in regula, cu stampila ovala, cu tot ce cere legea. Erau brichete congelate, foarte greu iti dai seama de diferenta de culoare, iar analiza de specie nu este o practica in autocontrol", a povestit pentru Business24, Nicolae Ciuleac, directorul Carniprod.

Inselaciunea a fost descoperita de cei de la Directia Sanitar Veterinara, la pont, iar compania producatoare de mezeluri a trebuit sa incinereze carnea in valoare de 200.000 de lei, primita de la un furnizor de incredere cu care colabora de ani de zile. In plus, tot producatorul de mezeluri a primit o amenda de 30.000 de lei, pe care a reusit sa o anuleze in instanta. Cat despre furnizor, Ciuleac a povestit ca firma s-a desfiintat in urma conflictului, insa proprietarul a deschis o alta si activeaza in continuare pe piata.

"Incurcatura" se produce la abatoare, explica Nicolae Ciuleac: "Mi-o dai pe aia de vita, ti-o dau pe asta de cal si ceva in plus", iar carnea pleaca de acolo cu acte in regula.

Incidentul s-a petrecut in 2010, iar de atunci, seful Carniprod si-a luat masuri de securitate: a instituit control de specie la fiecare comanda si in plus, nu mai cumpara din Romania, preferand sa importe din tari precum Polonia sau Ungaria, unde "furnizorii sunt mult mai seriosi".

Nici Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara (Sindalimenta) nu dezminte aceste practici:

"Ar trebui facute niste verificari in toate macelariile din Romania pentru ca, mai ales in macelariile din piete si de cartier, se poate intampla, mai ales la carne tocata, sa se vanda carne de cal in loc de carne de vita", a declarat pentru Business24, Frumosu.

De altfel, faptul ca se exista in continuare astfel de practici e dovedit si de un control efectuat in februarie 2012 de ANPC, in urma caruia a rezultat ca exista mezeluri care contin urme de carne de cal, magar sau chiar caine, pisica si nutrie.

Dupa cum stim cu totii, carnea de cal este comestibila, iar in perioada comunista era foarte des folosita pentru mezeluri. Este insa mai ieftina decat cea de vita, iar de aici se naste si tentatia pentru frauda.

Teoretic, carnea de cal se poate distinge usor de cea de vita prin culoare: este mai vinetie, iar grasimea are o nuanta mai galbuie. Insa in mezeluri, in tocatura sau cand este congelata, diferentele nu mai sunt atat de evidente.

Credibilitatea internationala se va recupera

De altfel, ca la noi este si la altii, iar dovada este chiar scandalul international al carnii de cal, un caz complicat avand in vedere lantul lung de intermediari. Insa daca se dovedeste ca producatorii locali de carne sunt nevinovati, credibilitatea va fi recuperata, considera jucatorii din piata.

"Este posibil sa fie o oarecare negociere pe carnea pe care o vor exporta producatorii romani, insa este o perioada provizorie, pana cand se va dovedi ca Romania nu este implicata. Este o chestiune emotionala si speculativa", este de parere Radu Timis, seful CrisTim.

Cu toate acestea, tot Guvernul nostru si piata locala vor trebui sa lupte pentru redresarea imaginii, cu o campanie de presa la fel de puternica, astfel incat "sa se auda bine ca Romania nu a fost implicata si sa renunte (nr. partenerii internationali) de a gasi mereu Romania vinovata pentru tot ce se intampla rau", considera Daniel Dumitrescu, reprezentantul Aldis.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#scandal carne de cal, #inselaciune carne de cal, #carne de cal comert, #carne tocata de cal , #Industria carnii