Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Aproape jumatate din exportul Romaniei, ''pe lohn''

Aproape jumatate din exportul Romaniei, ''pe lohn''
De la Londra si pana la New York, produsele de marca purtand inscriptia "Fabricat in Romania" sunt intalnite tot mai des, pe masura ce tot mai multe firme occidentale isi muta productia in Romania. In primele 11 luni ale anului trecut numai jumatate (51,7%) din exporturile Romaniei au reprezentat produse finite si materii prime de provenienta romaneasca, in timp ce 48,1% din exporturi au fost marfuri rezultate din prelucrarea unor materiale importate temporar (lohn). Conform ultimului comunicat al Institutului National de Statistica (INS) exporturile au crescut cu 17,4% in perioada ianuarie - noiembrie 2005, in euro, la 20.443 milioane euro, fata de perioada anterioara. Deficitul comercial a crescut cu circa 51% in perioada ianuarie-noiembrie 2005, fata de deficitul inregistrat in acelasi interval al anului 2004.

Astfel, deficitul comercial FOB/FOB a fost de 6.740,4 milioane euro in perioada ianuarie - noiembrie 2005 si de 1.014,2 milioane euro in noiembrie 2005. In perioada similara a anului 2004, in preturi FOB/FOB deficitul a fost de 4.454,5 milioane euro si de 754,6 milioane euro in luna noiembrie 2004.

Produsele minerale (titei, produse petroliere, minereuri, carbuni, ciment, sare) au beneficiat de cea mai mare crestere a vanzarilor externe, de circa 77%, in perioada mentionata. Mijloacele si materialele de transport au fost vandute la export cu 51% mai bine, iar exportul de articole de imbracaminte si materii textile a scazut usor, cu 0,3% fata de perioada anterioara, pana la aproximativ 3,9 miliarde euro.

Valoarea exporturilor catre tarile Uniunii Europene (UE-25) in perioada mentionata a crescut cu 9,4%. Ponderea exporturilor catre tarile Uniunii Europene in total exporturi a fost de 68,2%, tarile partenere situate pe primele locuri in derularea exporturilor din perioada mentionata (reprezentand 75,6% din total exporturi) fiind Italia (19,4% din total exporturi), Germania (14,1%), Turcia (7,8%), Franta (7,5%), Marea Britanie (5,6%), Ungaria (4,2%), S.U.A. (4,1%), Austria (3,1%), Olanda (2,7%), Bulgaria (2,6%), Spania (2,4%) si Grecia (2,1%).

Importurile CIF in perioada 1.I-30.XI 2005 au insumat 29440,0 milioane euro (27173,7 milioane euro in preturi FOB), valoarea acestora fiind cu 24,2% mai mare fata de perioada 1.I-30.XI 2004. Valoarea importurilor provenite din tarile Uniunii Europene (UE-25) in perioada ianuarie- noiembrie 2005, comparativ cu perioada similara a anului 2004, a crescut cu 19,2%. Ponderea importurilor din tarile Uniunii Europene in total importuri a fost de 62,6%, anunta INS. Tarile partenere situate pe primele locuri in derularea importurilor (reprezentand 72,3% din total importuri) au fost: Italia (15,6% din total importuri), Germania (14,1%), Federatia Rusa (8,1%), Franta (6,8%), Turcia (4,9%), China (4,0%), Austria (3,7%), Ungaria (3,3%), Kazahstan (3,2%), Polonia (3,0%), Marea Britanie (2,9%) si SUA (2,7%).

Dupa regimurile vamale atribuite conform legislatiei din domeniul vamal, din totalul importurilor 75,8% au reprezentat importuri definitive si 23,3% importuri temporare de marfuri in vederea prelucrarii active.

In luna noiembrie 2005, valoarea exporturilor FOB a fost de 2.038,4 milioane euro, cu 22,2% mai mare fata de noiembrie 2004, iar importurile CIF au fost de 3307,2 milioane euro (3052,6 milioane euro importuri FOB), valoare ce este cu 25,6% mai mare fata de luna noiembrie 2004.


Bogdan Tudorache
Averea

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 979 ori