Romania ar putea deveni exportator net de gaze naturale, pana in 2020

Miercuri, 06 Februarie 2013, ora 12:29
2886 citiri
Romania ar putea deveni exportator net de gaze naturale, pana in 2020

Romania ar putea deveni exportator net de gaze pana in anul 2020, dupa descoperirile importante din acest an, care ar plasa rezervele romanesti din Marea Neagra la 600 de miliarde de metri cubi, a declarat seful diviziei romane a Sterling Resources, Marc Beacom.

"Este cel mai atractiv an de pana acum pentru explorare si foraj in sectorul romanesc al Marii Negre. Presupun ca vom vedea descoperiri majore, cu toate sapaturile care vor avea loc in 2013", a declarat Beacom, directorul general al diviziei romanesti a companiei canadiene Sterling Resources, intr-un interviu acordat Bloomberg la Sofia.

Pentru exploatarea rezervelor de 600 miliarde de metri cubi previzionate de Beacom va fi nevoie de investitii de pana la 30 miliarde de dolari, potrivit managerului Sterling, care citeaza un studiu efectuat de compania de consultanta Purvin & Gertz.

Cheltuielile operationale necesare pentru productie ar putea ajunge la 25 miliarde de dolari, a afirmat el. Totodata, guvernul roman ar urma sa incaseze 45 miliarde de dolari din taxe si redevente pe parcursul exploatarilor, anticipeaza Beacom.

OMV pune conditii pentru gazul din Marea Neagra

"Este practic o apreciere estimativa, iar pana cand vom incepe sa foram si sa dovedim rezervele nu vom sti despre cat este vorba, suntem intr-o etapa preliminara", a adaugat el.

Cand va incepe exploatarea gazelor din Marea Neagra?

Extractia de gaze in Marea Neagra este preconizata pentru sfarsitul deceniului, iar exploatarea zacamantului, estimata pentru o perioada de zece ani, ar putea asigura independenta energetica a Romaniei in privinta gazelor naturale.

La finele anului trecut, directorul responsabil de explorare si productie din OMV, Jaap Huijskes, a declarat ca Guvernul roman doreste ca gazele pe care OMV le-ar putea extrage din Marea Neagra sa fie vandute in primul rand pe piata romaneasca, pentru a inlocui importurile, dar totul depinde de pret si de sistemul de taxare.

Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom pentru vanzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagra.

"Speram ca vom finaliza in curand tranzactia. Trebuie sa treaca prin etapele aprobarii de catre guvern", a precizat Beacom la Sofia.

El a adaugat ca Sterling nu are intentia sa vanda alte active din Marea Neagra si cauta parteneri care doresc sa investeasca in perimetrele pe care le detine.

"Exista companii interesate. Dorim sa ne reducem participatia la perimetre. Suntem o companie prea mica si avem o expunere prea mare", a afirmat Beacom, refuzand sa precizeze care companii si-au exprimat interesul pentru perimetrele din Marea Neagra.

Romania nu exporta in prezent gaze, neavand capacitatea tehnica pentru astfel de operatiuni.

#gaze naturale Romania, #export gaze naturale, #gaze naturale marea neagra, #investitii Sterling , #Gaze naturale