UPDATE Seful Jandarmeriei: Nu a fost folosita forta impotriva protestatarilor de la Pungesti

Luni, 02 Decembrie 2013, ora 08:00
1351 citiri
UPDATE Seful Jandarmeriei: Nu a fost folosita forta impotriva protestatarilor de la Pungesti

Un numar de 250 de jandarmi sunt mobilizati in zona Pungesti (Vaslui), a declarat, luni, seful Jandarmeriei Romane, Mircea Olaru, afirmand ca "in niciun moment" jandarmii nu au folosit gaze lacrimogene, bastoane sau alte mijloace din dotare impotriva protestatarilor.

Seful Jandarmeriei Romane, Mircea Olaru, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca cei 100 de protestatari de la Pungesti au fost somati legal sa deblocheze drumul de acces catre proprietatea companiei care vrea sa exploreze gaze de sist in zona, oamenilor cerandu-li-se sa permita accesul utilajelor pe terenul companiei.

El a spus ca unii dintre localnici au deblocat drumul, in timp ce altii au refuzat, ramanand in continuare pe carosabil. In aceste conditii, oamenii "au fost ridicati" de jandarmi si dusi la Politie pentru a fi identificati, a mai spus Olaru.

Potrivit acestuia, aceeasi persoana care a protestat si in 16 octombrie, respectiv fostul primar din localitate Costica Spiridon, a blocat drumul cu masina personala, apoi si-a abandonat acolo autoturismul.

"A fost indepartata masina de pe carosabil, iar barbatul a fost dus la sediul Politiei, ulterior el ajungand la spital din cauza unor probleme de sanatate mai vechi", a mai spus seful Jandarmeriei Romane.

Chevron: Luni dimineata au inceput lucrari in zona Pungesti

Reprezentantii Chevron au anuntat, luni dimineata, ca la ora 7.00 au fost incepute lucrarile de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie in zona localitatii Silistea-Pungesti din judetul Vaslui, unde au ajuns mai multe utilaje.

Razvan Mitroi, purtatorul de cuvant al Chevron Romania, a declarat corespondentului Mediafax ca la ora 7.00 compania a reluat lucrarile in zona Silistea si ca pe terenul concesionat acolo au sosit primele utilaje de la firma care va executa lucrarile de amenajare a platformei unde ar urma sa fie amplasata pima sonda de explorare a gazelor de sist.

Utilajele au ajuns in zona cu ajutorul Jandarmeriei, cateva zeci de localnici intervenind pentru a impiedica accesul utilajelor, insa oamenii au fost opriti de catre jandarmi.

Aproximativ 30 de persoane aflate in corturile din tabara din Silistea-Pungesti reclama interventia in forta a jandarmilor, luni dimineata, oamenii spunand ca au fost ridicati din corturi si urcati in dube, in timp ce pe drumul judetean din zona Jandarmeria a montat garduri.

Localnicii sustin ca jandarmii au intervenit in forta

Localnicii care stau in tabara sustin ca luni dimineata, in jurul orei 04.30, jandarmii au intervenit in forta si i-au urcat in dube pe unii dintre ei, oamenii spunand ca, in total, au fost ridicate de catre jandarmi 30 de persoane.

Ulterior, in zona au ajuns zeci de localnici, chemati de oamenii din tabara, care sustin ca jandarmii au continuat sa intervina in forta, obligandu-i sa paraseasca zona.

O parte din protestatari sustin ca au fost agresati de jandarmi si ca ar fi fost loviti inclusiv cu bastoanele de catre fortele de ordine, iar in acest timp in zona ar fi fost aduse mai multe utilaje ale Chevron.

La ora transmiterii acestei stiri, in zona taberei de la Pungesti sunt zeci de masini de Jandarmerie, Politie si Ambulanta, iar drumul judetean este blocat cu garduri metalice, fiind impiedicat accesul la corturile protestatarilor.

Accesul jurnalistilor in zona nu este permis

In zona nu este permis nici accesul jurnalistilor, carora li s-a spus ca masura este luata pentru "siguranta" lor, iar pana in prezent nu exista nicio informare oficiala din partea autoritatilor privind situatia de la Pungesti.

In 3 octombrie, Chevron a obtinut autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, dupa ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritati pentru prospectarea solului in perimetrul de la Silistea.

Aproximativ 500 de persoane au protestat, in 16 octombrie, in zona localitatii vasluiene Silistea, comuna Pungesti, unde compania Chevorn intentioneaza sa amplaseze prima sonda de explorare a gazelor de sist in judetul Vaslui.

Localnicii au blocat atunci drumul judetean Vaslui - Garceni pentru a nu permite utilajelor firmei angajate de compania petroliera sa patrunda in perimetrul luat in concesiune pentru amplasarea sondei de explorare. Dupa protestele din octombrie, localnicii au amplasat corturi si un vagon de dormit, unde o parte dintre ei stau si pe timpul noptii, zona fiind numita "tabara de rezistenta de la Pungesti".

Ulterior, reprezentantii companiei Chevron si-au retras specialistii de pe suprafata de teren detinuta la Silistea, fara ca acestia sa mai revina in zona.

Tom Holst, managerul Chevron pentru Romania, a anuntat apoi ca explorarea gazelor de sist de la Pungesti se suspenda pana cand siguranta angajatilor firmei, a constructorilor si a comunitatii va fi asigurata si, totodata, pana cand se va intelege ca metodele folosite de catre companie sunt cele mai bune.

In 27 noiembrie, aproximativ 200 de localnici din comuna vasluiana Pungesti s-au adunat din nou in zona in care Chevron detine terenul pe care ar urma sa amplaseze prima sonda de explorare a gazelor de sist, oamenii spunand atunci ca au recurs la acest gest dupa ce in zona au vazut mai multe masini ale Jandarmeriei.

Jandarmerie: Misiunea jandarmilor este sa asigure un climat de normalitate la Pungesti

Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Romane, Irina Radu, spune ca "misiunea jandarmilor este sa asigure un climat de normalitate la Pungesti" si ca in timpul deplasarii jandarmilor in zona aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judetean, sapte dintre acestea fiind ridicate si duse la Politie.

Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Romane, Irina Radu, a declarat, luni dimineata, ca pe timpul deplasarii jandarmilor catre Pungesti, peste 100 de persoane au blocat drumul judeten.

"Peste 100 de persoane au blocat drumul judeten si au avut un comportament ostil, iar jandarmii au actionat pentru deblocarea caii de acces. Sapte persoane au fost duse la Politia Vaslui. Este normal ca jandarmii sa actioneze pentru asigurarea ordinii si linistii publice, fiind o zona speciala", a afirmat Irina Radu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#proteste Pungesti, #gaze sist Romania , #Gaze naturale