FMI: Pretul gazelor creste cu 10% pentru companii, din septembrie

Marti, 14 August 2012, ora 10:45
1461 citiri
FMI: Pretul gazelor creste cu 10% pentru companii, din septembrie

Pretul gazelor se majoreaza cu 10% pentru companii si cu 5% pentru populatie, incepand din luna septembrie, a anuntat, marti, seful misiunii FMI, Erik de Vrijer.

"Calendarul de liberalizare pentru preturile gazelor si electricitatii nu a fost devansat, ne-am pus de acord cu Guvernul pentru aceste date si calendarul ramane asa cum a fost stabilit. In ultimii ani, a existat un mecanism in Romania: daca costul de productie creste, se reflecta in preturile de retail, rezulta o intarziere in ajustarea preturilor la gaze. Preturile la gaze trebuie aliniate", a declarat reprezentantu FMI.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a anuntat la finele lunii iunie un calendar de crestere a preturilor, care insa nu includea pentru anul in curs vreo modificare a tarifelor.

Pentru anul in curs nu erau prevazute cresteri de pret in baza calendarului anuntat de ANRE, prima, de 8%, urmand sa fie efectuata la 1 iulie 2013, iar a doua, de 2%, in octombrie 2013.

Datele anuntate de ANRE arata ca pretul gazelor pentru populatie va creste cu 10%, atat anul viitor cat si in 2014, pentru ca in 2015-2018 sa urce cu 12% anual, prin ajustari trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, iar liberalizarea pietei de energie va incepe in septembrie, cu clientii industriali.

Eliminarea preturilor reglementate a fost solicitata autoritatilor romane de catre FMI.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#gaze naturale majorare pret, #cresteri pret gaze naturale populatie, #cresteri pret gaze naturale companii , #Gaze naturale