Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bulgargaz: in sud-estul Europei nu sunt livrate gaze naturale rusesti

Bulgargaz: in sud-estul Europei nu sunt livrate gaze naturale rusesti
Bulgargaz a fost informat de catre Dispeceratul balcanic de distributie al Gazprom ca gazele rusesti livrate in sud-estul Europei prin Ucraina nu circula, a anuntat astazi compania bulgara, citata de Reuters."Am fost informati ca in Ucraina nu ajung gaze naturale", a declarat pentru Reuters, directorul executiv al Bulgargaz, Dimitar Gogov.


Ucraina blocheaza reluarea tranzitului de gaz rusesc spre Europa, acuzand Gazprom ca ii impune "conditii de tranzit inacceptabile", in timp ce Uniunea Europeana califica situatia drept "foarte grava" si imposibil de scuzat.



La doar cateva ore dupa ce anuntase redeschiderea partiala a vanelor pentru a aproviziona Europa, Moscova a anuntat brusc ca gazul nu circula, iar la scurt timp dupa aceea, Kievul a confirmat ca blocheaza tranzitul.



"In cursul diminetii, Gazprom a inceput sa puna in aplicare planul de reluare a livrarilor de gaz spre Europa. Ucraina a blocat toate actiunile noastre in vederea tranzitului de gaz spre Europa", a declarat Aleksandr Medvedev, vicepresedintele Gazprom, citat marti de agentia ITAR-TASS.



"In aceste conditii, nu avem posibilitatea fizica de a asigura tranzitul de gaz pe teritoriul Ucrainei", a adaugat el.



Kievul a admis la scurt timp dupa aceea ca blocheaza tranzitul, dar si-a justificat pozitia prin faptul ca Gazprom i-a impus "conditii de tranzit inacceptabile", potrivit unui purtator de cuvant al companiei publice ucrainene de hidrocarburi Naftogaz, Valentin Zemlianski.



"Gazul rusesc destinat Europei nu trece prin sistemul ucrainean de conducte din cauza conditiilor de tranzit inacceptabile impuse de Gazprom", a declarat Zemlianski pentru AFP, fara alte precizari.



Partea rusa avertizase inca de zilele trecute ca o noua problema poate aparea si bloca reluarea aprovizionarii Europei - "gazul tehnic". care serveste la mentinerea presiunii necesare in gazoductele de tranzit ale Ucrainei.



Ucraina solicita Gazprom asigurarea a 21 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, pe langa volumul destinat europenilor, pentru a mentine presiunea in conducte. Rusia considera insa ca Ucraina trebuie sa plateasca acest gaz sau sa il asigure din volume proprii.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2330 ori