Ponturile bune se muta spre granita de est

Joi, 05 Mai 2005, ora 11:14
1216 citiri

Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana va muta oportunitatile de afaceri de la granita de vest a Romaniei la cea de est. Companiile interesate de pietele ex-sovietice va trebui sa ia in calcul infiintarea de capacitati de productie peste Prut.

Pentru supermarketul lui Cristian Patruna, situat langa punctul de trecere a frontierei de la Nadlac, intrarea Ungariei in Uniunea Europeana a reprezentat cu adevarat un moment de cotitura. Cresterea preturilor din tara vecina a determinat un aflux neasteptat de maghiari care veneau in Romania pentru a face cumparaturi. A"Practic, preturile din Ungaria s-au dublat.

Daca inainte noi ne faceam cumparaturile la ei, acum este invers", spune Patruna. Daca in urma cu aproape trei ani, atunci cand omul de afaceri deschidea magazinul din Nadlac, pozitionarea acestuia nu era tocmai fericita, nefiind intr-un oras mare, peste noapte, a devenit primul supermarket pe care il intalneau maghiarii veniti la cumparaturi in Romania. In scurt timp, vanzarile s-au dublat.

Apropiata integrare a Romaniei in Uniunea Europeana ridica insa preturile si la noi, iar clientii maghiari nu mai sunt asa de atrasi de magazinele noastre. A"Acum mai sunt cativa intermediari care iau de aici si vand dincolo. Dar intr-un an, simt va disparea acest fenomen", explica omul de afaceri aradean.

Pentru magazinul lui Cristian Patruna, integrarea Romaniei in Uniunea Europeana nu este cel mai fericit eveniment. Preturile se afla in plin proces de crestere, pentru a se alinia la cele din Comunitatea Europeana, iar pozitia privilegiata a magazinului va disparea incet, dar sigur. Oportunitatile se muta insa de la granita de vest a Romaniei la cea de est.

In timp ce Cristian Patruna numara zilele in care preturile din supermarketul sau raman competitive pentru cetatenii maghiari, in orasul Ungheni, din Republica Moldova, starea de spirit este total diferita. Dumitru Rosca este proprietarul primului supermarket pe care il intalneste un roman care merge in Republica Moldova.

Situat in orasul Ungheni, supermarketul Cosanzeana genereaza in acest moment o cifra de afaceri de circa un milion de euro anual. Rosca spera ca dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana sa aduca in magazinul sau mai multi cetateni romani, iar incasarile sale sa se dubleze, cum s-a intamplat si in cazul magazinului lui Cristian Patruna.

Argumentul pentru o astfel de evolutie sta, in mod evident, in preturile mult mai mici pe care produsele le vor avea in Republica Moldova. Deja, aceasta diferenta incepe sa fie perceptibila cu ochiul liber. Daca in Romania un kilogram de faina, de exemplu, costa peste 20.000 de lei, in Republica Moldova puteti cumpara aceeasi cantitate cu 11.000 de lei.

A"La produsele de baza, preturile din Republica Moldova sunt, in general, cu 20-30% mai mici decat cele din Romania", spune Angela Cascaval, manager relatii cu publicul la Centrul de Suport al Businessului din Ungheni. Radu Prisecaru, prefectul judetului Iasi, crede ca in viitorul apropiat multi ieseni vor merge in Republica Moldova pentru a cumpara produse de baza.

A"La noi, preturile vor creste, iar acolo vor ramane pe loc. Nu avem cum sa-i oprim pe oameni sa cumpere mai ieftin. Cred ca se vor cumpara in primul rand produse alimentare", spune Prisecaru. Mutarea granitei Uniunii Europene la frontiera de est a Romaniei va produce mutatii in multe alte domenii.

Costurile de operare ale multor companii care acum functioneaza in Romania vor fi net superioare celor din Moldova, ceea ce va aduce din ce in ce mai des in discutie posibilitatea de a muta afacerea peste granita. Costurile de operare ale companiilor difera si acum pe cele doua maluri ale Prutului, insa ecartul se va accentua, pe masura ce data aderarii Romaniei se apropie.

In plus, un lucru devine din ce in ce mai evident: cine vrea sa intre pe pietele fostului spatiu ex-sovietic nu potate neglija Republica Moldova. Adrian Butuca este proprietarul fabricii de mobila Moldomobila din Iasi si cunoaste destul de bine mediul de afaceri de peste Prut. A"Acolo mi-am inceput afacerile", spune Butuca.

Compania exporta acum pe piata ruseasca, insa pentru asta trebuie sa plateasca taxa vamala. A"Daca pe mobila produsa de mine scrie A"Fabricat in Republica Moldova", am taxa zero pentru spatiul CSI", spune omul de afaceri. Drept urmare, una dintre prioritatile sale este deschiderea unei fabrici la Ungheni.

A"Un autobuz imi va transporta zilnic muncitorii din Romania acolo si voi beneficia si de facilitati, pentru ca deschid fabrica in zona libera din Ungheni", spune Adrian Butuca. Multe dintre companiile straine care beneficiau de avantajul fortei de munca ieftine din Romania iau in calcul migrarea in Republica Moldova.

Firmele interesate de lohn studiaza deja piata moldoveneasca si incep sa mute o parte din productie peste Prut, unde preturile sunt cu 30-35% mai mici. Apropierea datei de integrare a Romaniei provoaca deja agitatie peste Prut. Preturile terenurilor deja au inceput sa creasca, si tot mai multi romani iau in calcul deschiderea de afaceri in Republica Moldova, in apropierea granitei.

Capital, Stefan Onica, 05 mai 2005