Iranul riposteaza impotriva UE. Exporturile de petrol ar putea fi suspendate

Joi, 26 Ianuarie 2012, ora 10:00
1324 citiri
Iranul riposteaza impotriva UE. Exporturile de petrol ar putea fi suspendate

Un proiect de lege privind suspendarea completa a exporturilor de petrol din Iran catre tarile membre ale Uniunii Europene ar putea fi aprobat duminica de Parlamentul de la Teheran, inainte ca embargoul european asupra petrolului iranian sa intre in vigoare.

"In cazul aprobarii acestui proiect, guvernul nostru va fi obligat sa sisteze vanzarile de petrol in Europa inainte ca UE sa-si impuna embargoul asupra petrolului din Iran", a subliniat Emad Hosseini, citat de Financiar Times.

"Multi parlamentari, printre care ma numar si eu, abia asteapta sa adopte acest proiect de lege, in conformitate cu care niciuna din tarile europene care au votat pentru instituirea de sanctiuni impotriva Iranului nu va mai putea cumpara nici macar o singura picatura de petrol din Iran", a spus un alt deputat iranian Nasser Soudani, intr-un interviu pentru ziarul Tehran Times.

Potrivit acestuia, sanctiunile impuse de Occident Iranului vor afecta puternic Europa insasi. In primul rand, spune el, tarile europene nu vor avea cu ce inlocui petrolul iranian, iar pe de alta parte preconizatul embargo asupra petrolului din Iran va duce la o crestere semnificativa a pretului la "aurul negru. Intr-un fel sau altul, europenii vor continua sa cumpere petrol iranian prin intermediari, ceea ce le va spori semnificativ cheltuielile.

"De ce sa nu sistam imediat toate exporturile de petrol in tarile din UE si sa ne orientam catre alti clienti, de altfel, numerosi, dispusi sa cumpere hidrocarburile noastre", comenteaza, la randul sau, publicatia locala Kayhan, preluata de agentia de presa RIA Novosti.

Ministrii de externe din UE au aprobat luni la Bruxelles instituirea unui embargo, in etape, asupra petrolului iranian. Conform noului pachet de sanctiuni, este de asteptat ca incepand cu 1 iulie a.c. toate cele 27 de tari membre ale UE, care in prezent se aprovizioneaza cu petrol de la Iran, sa-si sisteze in totalitate importurile de "aur negru' iranian.

#exporturi petrol Iran, #embargou petrol Europa, #embargou petrolier, #petrol iranian Europa , #Exporturi