Negocieri feroce pentru bugetul 2014-2020. Va ajunge UE la un acord in aceasta saptamana?

Marti, 20 Noiembrie 2012, ora 07:05
2564 citiri
Negocieri feroce pentru bugetul 2014-2020. Va ajunge UE la un acord in aceasta saptamana?

Cadrul financiar multianual din perioada 2014-2020 si contributia tarilor membre la acesta reprezinta principala miza a intalnirii Consiliului European, care va avea loc joi si vineri, la Bruxelles.

Negocierile vor fi extrem de dificile, tinand cont de opiniile divergente transmise pana acum de guvernele tarilor membre.

Ce reprezinta cadrul financiar multianual

Cadrul financiar multianual (CFM) defineste principalele categorii de cheltuieli ale Uniunii Europene si cuantumurile anuale maxime (plafoanele) ale acestora, reflectand astfel prioritatile politice ale UE, se precizeaza pe site-ul oficial al uniunii.

Spre deosebire de CFM, bugetul anual al uniunii este mult mai detaliat.

Comisia Europeana a propus pentru perioada 2014-2020 un buget total de 1.025 de miliarde de euro, o crestere semnificativa fata de cele 976 de miliarde de euro alocate UE in perioada 2007-2013.

Principalele directii de cheltuire ale acestei sume ar fi Politica Agricola Comuna si Politica de Coeziune.

Conform acestei propuneri, Politica Agricola Comuna ar primi 36,2% din totalul CFM, ditre care 281,8 miliarde euro pentru primul pilon al politicii agricole comune si 89,9 milioane euro pentru dezvoltarea rurala. Aceasta finantare va fi completata cu o suma suplimentara de 15,2 miliarde euro.

Comisia propune alocarea a 36,7 % din CFM pentru politica de coeziune, in comparatie cu 35 % pe parcursul exercitiului precedent, adica 376 de miliarde euro in favoarea instrumentelor politicii de coeziune in general.

Sursele de finantare ale CFM sunt resurse proprii traditionale (cotizatii pentru zahar, taxe agricole si vamale), resursa proprie bazata pe TVA (o parte a TVA nationale colectate de statele membre la nivel national), resursa proprie bazata pe VNB ("contributii nationale" bazate pe VNB-ul fiecarui stat membru).

Dintre acestea, cea mai mare pondere o ocupa contributiile nationale, care in 2011 s-au cifrat la 76% din total.

Marul discordiei din cadrul negocierilor

Parlamentul European sprijina aceasta propunere a Comisiei, considerand ca o crestere a bugetului UE este necesara pentru stimularea cresterii economice in regiune.

La nivelul tarilor membre insa, opiniile privind acest buget sunt foarte diferite. Germania a anuntat ca doreste o reducere cu 130 de miliarde de euro, iar Marea Britanie, Franta, Suedia, Spania, Danemarca si Austria au amenintat ca ar putea recurge la dreptul de veto, dar din motive diferite, remarca euobserver.com.

Marea Britanie este cea mai intransigenta. Premierul David Cameron a anuntat ca doreste ca bugetul sa ramana la acelasi nivel precum in perioada 2007-2013, acceptand eventual o suplimentare care sa acopere nivelul inflatiei.

Ca reactie la aceste presiuni, Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a venit cu o propunere alternativa, care ar reduce bugetul propus de CE cu 75 de miliarde.

Din aceasta suma, fondurile destinate politicii de coeziune s-ar reduce cu 27 de miliarde, iar cele destinate PAC, cu 25 de miliarde.

Franta a anuntat insa ca nu va accepta aceasta micsorare a fondurilor pentru politica agricola si isi va utiliza dreptul de veto daca este cazul.

CFM are nevoie de acordul tarilor membre UE in unanimitate, iar daca acestea nu vor ajunge la un acord in perioada urmatoare, intreg procesul de adoptare va fi intarziat.

Acest lucru ar insemna ca in 2014 tarile beneficiare ale acestui buget ar avea probleme in a accesa fondurile UE.

Pozitia Romaniei

Romania este si ea avantajata de propunerea initiala a Comisiei. Cu toate acestea, premierul si presedintele au opinii diferite in legatura cu pozitia de negociere a tarii noastre.

In timp ce prim-ministrul Ponta a anuntat ca Romania ar trebui sa-si utilizeze dreptul de veto in cazul in care nu este multumita cu rezultatele negocierii, presedintele Basescu considera aceasta pozitie drept inacceptabila.

Dreptul de veto, motiv de cearta intre Palate. Ce se ascunde in spatele declaratiilor

#negocieri buget UE, #summit Consiliu European noiembrie, #stabilire cadru financiar multianual, #CFM 2014 2020, #buget UE 2014 2020 , #Economie politica