Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI, "inger sau demon"? Romania mai mult a pierdut - Analisti

FMI, "inger sau demon"? Romania mai mult a pierdut - Analisti


Sintagme precum "credibilitatea in fata investitorilor" au fost folosite de politicieni foarte des in ultimii ani pentru a justifica de ce Romania accepta conditiile aspre ale acordului cu Fondul Monetar International.

Cu toate acestea, beneficiile Romaniei in urma acordului cu Fondul sunt puse la indoiala de tot mai multi lideri de opinie din tara noastra, dar si din strainatate.

Mai mult, cunoscutul investitor si analist financiar american, Jim Rogers, a declarat ca Romania nu ar trebui sa asculte de sfaturile Fondului Monetar International, care "nu are niciodata dreptate":

"Nu stiu ce fel de acord are Romania cu FMI. Din pacate, nu ar trebui sa ascultati sfaturile FMI. Poate sunteti nevoiti sa faceti asta, poate aveti nevoie de un imprumut, dar nu e o modalitate de a te imbogati".

Si analistii romani sunt de acord cu viziunea lui Rogers. Analistul economic Mircea Cosea este de parere ca raporturile cu FMI nu au dus la rezultatele scontate. Mai mult, faptul ca am reintrat in recesiune trebuie pus pe seama Fondului, care timp de trei ani a refuzat sa mareasca consumul si sa impuna o relaxare a fiscalitatii pentru crearea de locuri de munca:

"Eu as da 30 de puncte ca efect bun si 70 de puncte ca efect negativ. Aceasta incredere pe care o capatam prin aranjamentele cu FMI dau impresia unei stabilitati economice prin existenta unui garant. Doar ca stabilitatea pe care o impune unei tari acest garant duce pana la urma la reducerea economiei, la inchistarea mediului economic, la reducerea pietei interne.

Niciun beneficiu pentru investitori

Deci, pana la urma, pentru un investitor strain, echilibrarea pe care o face din punct de vedere statistic FMI, nu are nicio valoare in economia reala, pentru ca aceasta se stabilizeaza prin restrangere si inchistare, nu prin dezvoltare", a declarat pentru Business 24, analistul economic Mircea Cosea.

Mai mult, consultantul financiar Ionel Blanculescu crede ca plecarea lui Jeffrey Franks din fruntea misiunii FMI in Romania nu este intamplatoare, ci o consecinta a greselilor pe care le-a facut in cadrul acordului cu tara noastra.

"Nu putem generaliza la nivelul FMI non-performanta, insa faptul ca FMI a girat in Romania un plan de austeritate eronat, care a afectat economia Romaniei, este confirmat de FMI. Nu cred ca e intamplatoare plecarea lui Jeffrey Franks din fruntea misiunii FMI din Romania", a declarat Ionel Blanculescu pentru Business 24.

Consultantul financiar considera ca cea mai paguboasa masura din planul de austeritate sustinut de FMI a fost cresterea TVA la 24%, deoarece "a aruncat Romania intr-o noua epoca a evaziunii fiscale, mai ales in domeniul industriei alimentare".

Cu toate acestea, Blanculescu spune ca Jeffrey Franks are cateva realizari care merita mentionate, si anume implicarea in problema contractelor Hidroelectrica semnate cu "baietii destepti" sau in cea a companiilor de stat.

Ce inseamna plecarea lui Jeffrey Franks

Inlocuirea lui Jeffrey Franks de la conducerea misiunii FMI in Romania este privita cu prudenta de analistii romani, mai ales ca inlocuitorul sau este un olandez, iar relatiile Romaniei cu Olanda s-au degradat in urma neintelegerilor privind aderarea la spatiul Schengen.

"Deocamdata, Olanda este una din tarile care ne controleaza mai aspru ca altii, nu stiu daca acest domn care vine va fi un exponent al tarii sau al Fondului. Sper sa fie al Fondului si sper sa aiba ceva din gandirea doamnei Lagarde. In general, exageram calitatile acestor reprezentanti, care nu sunt decat niste functionari. Ei aplica o schema fixa, sunt extrem de prudenti", a declarat analistul economic, Mircea Cosea.

Cat despre posibilitatea de a rupe acordul cu FMI, Mircea Cosea considera ca in acest moment, un astfel de gest este exclus, deoarece Romania nu detine o politica economica proprie.

"Daca as avea puterea necesara, as intrerupe legaturile cu FMI si le-as extinde pe cele cu UE. Insa pentru asa ceva, am nevoie de sprijin politic foarte mare, consens la nivel parlamentar si de un guvern competent. Cred ca vom putea face acest pas in 2013-2015, cand, prin stergerea progresiva a efectelor, vom sterge aceste relatii cu FMI", estimeaza analistul economic.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 4601 ori