China risca sa pice in propria capcana: Banii se muta din trezoreria statului in conturile corporatiilor

Miercuri, 24 August 2016, ora 12:00
4424 citiri
China risca sa pice in propria capcana: Banii se muta din trezoreria statului in conturile corporatiilor
Foto: Wikimedia

Beijingul ar putea face aceeasi greseala savarsita si de guvernul nipon, in contextul in care politica monetara actuala se dovedeste ineficienta, iar rata crescuta de creditare a devenit aproape o noua stare de normalitate in sistemul bancar.

Reprezentantii Bancii Populare a Chinei cer cu insistenta o schimabare a strategiei, politica de reducere a dobanzilor dovedindu-se o unealta boanta, relateaza The Telegraph.

Capcana lichiditatilor

Masurile luate pana acum de oficialii de la Beijing au constat in injectarea unor doze cat mai mari de bani in economia chineza, dar politica creditelor cu costuri reduse se poate dovedi o arma cu doua taisuri.

Luna trecuta, Sheng Songcheng, seful echipei de analisti ai bancii centrale din China, a avertizat ca economia tarii "da semne ca ar fi prinsa intr-o capcana a lichiditatilor".

Sheng nu a uitat sa solicite si corelarea politicilor fiscale ale Beijingului cu eforturile facute de Banca Populara a Chinei pentru a da semnul revigorarii economice.

Aceeasi drama pare sa se joace pe doua alte scene majore din lume: in Japonia si zona euro, unde efectul injectiilor monetare in economie da semne de intarziere din pricina lipsei stimulilor fiscali.

Deficit salvator

O unealta pe care Sheng Songcheng ar dori sa o vada pusa in practica ar fi cresterea deficitului pe termen mediu sau lung prin reducerea impozitelor pentru corporatii.

"China poate merge pe termen lung pe un deficit de peste 3 procente sau chiar de 5%. Reducerea impozitelor pentru companii ar avea un impact mai mare asupra cresterii economice decat reducerea dobanzilor bancare", crede economistul chinez.

Punctul sau de vedere incepe sa fie sustinut si de vocile membrilor din Consiliul de stat care deja fac calcule pentru o prima "gaura bugetara" de 75 de miliarde de dolari rezultata in urma viitoarelor reduceri de taxe.

Bani pentru zile negre

Eroarea sistemului din China consta in mutarea rezervelor de lichiditati din sistemul bancar, controlat in mare parte de catre stat, in mana companiilor.

In ciuda numarului mare de credite acordate firmelor, rata investitiilor private in economia chineza a scazut cu 2,1% in ultimele 7 luni ale acestui an, atingand cel mai scazut prag de la declansarea crizei finaciare globale si pana in prezent.

Sheng crede ca nivelul ridicat al cheltuielilor bugetare si cresterea inregistrata in sectorul imobiliar nu fac alceva decat sa mascheze adevarata problema, cea a acumularii de lichiditati.

"Fondurile sunt blocate undeva si nu se mai intorc in economia reala, ceea ce demonstreaza ca aceasta capcana a lichiditatilor se agraveaza", afirma analistul bancii centrale a Chinei.

Termenul "capacana lichiditatilor" trezeste ecouri ce amintesc de Marea Depresiune Economica si are conotatii negative recente pentru japonezi, care au traversat perioade similare in ultimii 15 ani.

Senzatie de "dejà vu"

Pentru analistii anglo-saxoni, principala sperietoare scoasa in fata de China este cea a unei bule imobiliare care se umfla vertiginos.

Nici nu ar avea cum sa fie altfel, daca este sa ne gandim ca ultima criza financiara globala a fost declansata in Statele Unite de un fenomen similar.

Formarea bruta de capital fix a avut de suferit in ultimul deceniu si jumatate, constata Louis Kujis, analist al Oxford Economics, deprecierea acestui indicator fiind accelerata in ultimul an de speculatiile derulate in piata imobiliara.

Intre 2002-2008, era nevoie de 44 de yuani pentru a genera 100 de yuani, ca valoare a bunurilor durabile. Anul trecut, suma se ridicase deja la 62 de yuani, iar in cursul acestui an a atins nivelul de 70 de yuani.

De fiecare data cand autoritatile intervin cu credite cu costuri mici, pentru a sustine cresterea intr-un sector sau altul, riscurile cresc, iar efectul de tractiune se reduce.

La inceputul acestei luni, expertii FMI au avertizat asupra faptului ca valoarea creditelor contractate de corporatiile din China a depasit 145% din PIB al tarii.

"Vulnerabilitatea sistemului este in crestere si pe o traiectorie periculoasa. Se impune de urgenta o rezolvare a acestei situatii", mentioneaza raportul FMI asupra starii de sanatate a economiei chineze.

Sistemul financiar din China este clar dezechilibrat, in contextul in care ipotecile din piata au inregistrat o crestere de 30% in cursul anului trecut, atingand valoarea de 2.500 de miliarde de dolari.

In acelasi timp, autoritatile sunt nevoite sa exerseze mersul pe sarma, o interventie radicala fiind exclusa ca urmare a retragerilor masive de capital din luna iulie, in valoare de 42 de miliarde de dolari.

De altfel, analistii Capital Economics cred ca Beijingul a mai sacrificat 29 de miliarde de dolari din rezerva valutara a tarii pentru a sustine cursul de schimb al yuanului in aceasta perioada.

Fenomenul prin care imensele rezerve de bani nu fac decat sa-si schimbe domicilul "de la stat" in conturile firmelor private din China, fara a mai influenta in mod pozitiv economia tarii, este scos la iveala si de discrepanta existenta in agregatele care compun masa monetara.

Chiar daca indicele M1, cel al banilor lichizi si al conturilor inregistrate, a marcat in luna iulie o crestere de 25,4 procente fata de valoarea din aceeasi luna a anului trecut, nu acelasi lucru se poate spune despre masa monetara intermediara M2, care a scazut cu 10,2 procente fata de aceeasi perioada.

"Descresterea survenita in masa monetara intermediara sugereaza ca banii injectati in piata de Banca Populara a Chinei nu sunt pusi la lucru in mod productiv. Au fost pititi in conturile bancare ale corporatiilor", cred expertii Caixin.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sistem bancar China, #politici monetare Beijing, #grad indatorare companii China, #economie chineza , #Economie politica