Finantele au atras numai 265 milioane lei prin titluri la 6 luni

Luni, 16 Noiembrie 2009, ora 16:43
1158 citiri
Finantele au atras numai 265 milioane lei prin titluri la 6 luni

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut, luni, titluri de stat cu maturitate la sase luni de aproape 265,26 milioane lei (61,7 milioane euro), cu 67% sub valoarea anuntata, la un randament mediu anual de 10%, similar celui de la licitatia anterioara, potrivit datelor bancii centrale, informeaza NewsIn.

Valoarea anuntata initial era de 800 milioane lei, iar randamentul maxim acceptat a fost tot de 10% pe an.

Bancile au depus cereri de cumparare de circa 1,2 miliarde lei (peste 279 milioane euro).

La sedinta similara din 2 noiembrie, Finantele au atras 815,35 milioane lei (189,4 milioane euro), cu 32% sub valoarea anuntata, la un randament mediu anual de 10%.

MFP si-a propus sa atraga in luna noiembrie 6 miliarde lei prin certificate de trezorerie cu discont la 6 si 12 luni si prin obligatiuni de tip benchmark pe 3 si 5 ani, dupa ce in primele zece luni din acest an, Finantele au emis titluri de stat de 58 miliarde lei (circa 13,7 miliarde euro), ceea ce reprezinta de aproape cinci ori mai mult decat in intregul an 2008. In primele patru licitatii din noiembrie ministerul a luat aproape 1,2 miliarde lei.

Ministrul interimar al Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, declara pe 10 noiembrie ca deficitul bugetar a ajuns la 5,2% din produsul intern brut (PIB) in primele 10 luni din acest an, de la 5,14% din PIB in primele noua luni.

#finante, #milioane, #bnr , #Deficitul bugetar