Miturile care intretin criza din Grecia la foc mic

Epopeea Greciei continua si nu se va termina cu bine, daca cei implicati in aceasta tragedie economica nu recunosc ca se agata de o serie de mituri prafuite in dialogul lipsit de progres dintre guvernul elen si creditorii sai.

Sase dintre acestea, fiecare reprezentand o bariera intelectuala sau emotionala in cadrul negocierilor, sunt disecate intr-un articol din Financial Times, de catre editorialistul Martin Wolf.

Mitul #1: Grexit, benefic pentru zona euro

"Nu-i nimeni sa ma scape de preotul acesta pus pe scandal?", a intrebat Henric al II-lea, adus la exasperare de amestecul episcopului Thomas Becket in afacerile de stat. Cam aceeasi reactie o manifesta si ministrul german de Finante, Wolfgang Schauble, ori de cate ori se aseaza la masa cu delegatia elena.

Pentru regele Angliei, indeplinirea dorintei s-a aratat a avea un rezultat dezastruos. Acelasi efect il poate avea si o iesire a Greciei din zona euro.

Intr-adevar, un rezultat catastrofal in Grecia ar reduce sansele campaniilor electorale populiste din perioada imediat urmatoare.

Insa, varianta Grexit ar avea ca efect alterarea imaginii statutului de membru al uniunii monetare.

Orice alta criza financiara ar putea destrama incetul cu incetul zona euro.

Mitul #2: Grexit ajuta Grecia

Pentru multi analisti, revenirea Greciei la o moneda nationala slaba asigura un drum sigur pentru prosperitate.

Dar acest fapt se poate petrece numai daca economia Greciei isi va extinde cu usurinta capacitatea de productie, ramanand in acelasi timp competitiva pe piata internationala.

In acest moment, lucrul pare de domeniul imposibilului.

O revenire la drahma este in masura sa atraga in prima faza controlul cursului valutar, blocarea imprumuturilor externe si agitatie in plan politic.

O moneda stabila are totusi avantajele ei, mai ales intr-o economie prost coordonata.

Renuntarea la euro implica costuri mult prea mari pentru Grecia.

Mitul #3: Grecii sunt de vina

Nimeni nu a fost fortat sa imprumute bani Greciei.

Initial, creditorii s-au aratat de-a dreptul multumiti de privilegiul de a imprumuta Atena in aceleasi conditii in care au facut-o si cu guvernul german.

Cu toate acestea, natura politicii din Grecia, perfect descrisa in volumul "Cea de a XIII-a munca a lui Hercule" al lui Yannis Palaiologos, era perfect vizibila.

Din 2010, a devenit clar ca datoriile Greciei numai puteau fi returnate.

In locul unei masuri logice de stergere a datoriilor, pe care situatia o impunea, guvernele din zona euro si FMI au intervenit pentru a salva creditorii privati prin refinantarea Greciei.

Aceasta interventie a declansat si jocul nesfarsit de cerere si pretentii dus intre eleni si creditorii internationali.

Creditorii creduli pierd banii. Asa a fost intotdeauna si nici astazi regula aceasta nu s-a schimbat.

Mitul #4: Grecia nu a facut nimic

In ultimii 5 ani, Atena a initiat o serie de reforme fiscale care au ajutat Grecia sa recapete increderea partenerilor externi.

Intre 2009-2014, balanta fiscala primara s-a restrans cu 12% din PIB, deficitul fiscal structural a cunoscut o contractare de 20%, iar bilantul contului curent a reactionat la fel, intr-o proportie de 12 procente.

Intre primul trimestru al anului 2008 si ultimul din 2013, nivelul cheltuielilor in economia Greciei a scazut de la 35% la 27 de procente din PIB, in timp ce somajul a atins nivelul de 28%.

Acestea sunt reglaje importante realizate de guvernele aflate la carma tarii.

Una dintre tragediile impasului inregistrat in negocierile actuale este ca aceste ajustari s-au petrecut deja, Grecia nesuportand unele suplimentare.

Mitul #5: Grecii vor plati pana la urma

Acest mit deriva mai ales din refuzul de a recunoaste costurile reale ale dezastrului din Grecia.

Imprumuturile neperformante si cerintele impuse de creditori zac deja in trecut.

Intrebarea momentului este daca grecii sunt de acord sa se inhame pentru urmatoarele decenii la plata unor credite care nu trebuiau facute din start.

Si mai rau este ca datoria aproape ca s-a dublat intre timp, privita prin prisma PIB al Greciei.

O scutire de o parte a datoriei este inevitabila, in conditiile in care Centrul de Cercetare pentru Politici Economice arata ca povara indatorarii excesive planeaza asupra intregii zone euro, nu doar a Greciei.

Mitul #6: Falimentul implica iesirea din zona euro

Cel de-al saselea mit aduce in discutie varianta prin care declararea incapacitatii de plata a Greciei si trecerea la o noua moneda implica automat parasirea zonei euro.

Este posibil ca aceasta varianta sa atraga un soc in sistemul bancar elen, in conditiile in care bancile interne nu vor fi mai eligibile pentru programul de asistenta financiara de urgenta al bancii centrale.

In acest caz, bancile vor fi nevoite sa impuna un control strict la retragerea banilor, poate chiar si o incetare a platilor.

O parte dintre analisti considera ca Banca Centrala Europeana nu are dreptul sa inceteze finantarea sistemului bancar din Grecia.

Acestia dau ca exemplu interventia Rezervei Federale americane in cazul bancilor din Detroit in momentul declararii falimentului de catre administratia locala.

Numai ca, in Detroit, niciuna dintre bancile care au beneficiat de sprijinul Rezervei Federale nu era atat de expusa in fata administratiei incat sa intre in insolventa in urma falimentarii sistemului administrativ din oras.

In zona euro insa, unde cele 19 piete bancare sunt interconectate, incapacitatea de plata a unei tari poate atrage falimentul bancilor nationale.

BCE nu are rost sa imprumute bancile aflate in prag de insolventa. Intrebare este ce ar putea sa faca in schimb.

Economia Greciei ar putea functiona o perioada chiar si cu restrictionarea activitatii bancilor.

Guvernul poate emite titluri IOU cu circulatie interna care sa stabilizeze sistemul monetar pentru o perioada. O varianta nedorita, dar posibila.

Solutii cu gust amar

Destramarea acestor mituri legate de criza financiara a Greciei nu aduce o solutie clara pentru rezolvarea acesteia, dar reprezinta un prim pas pentru iesirea din impasul negocierilor sterile.

Un acord care sa includa reducerea poverii datoriei Greciei dupa implementarea unui set complex de reforme economice si politice pare sa fie varianta cea mai fericita.

Dupa cum arata volumul lui Palaiologos, Grecia are nevoie de mai mult decat de o reforma economica.

Dar o astfel de masura nu poate fi luata decat cu acordul si implicarea grecilor.

In caz contrar, declararea incapacitatii de plata si acordarea sansei de a decide calea de urmat pentru guvernul atenian pare singura varianta.

Este un sfarsit prost al crizei, dar nimeni nu ar mai putea face promisiuni optimiste in acest moment.