Romania, sub lupa creditorilor internationali. Incepe a patra misiune de evaluare

Miercuri, 25 Ianuarie 2012, ora 09:36
1605 citiri
Romania, sub lupa creditorilor internationali. Incepe a patra misiune de evaluare

A patra misiune de evaluare a Acordului Stand-by de tip preventiv incepe miercuri la Bucuresti. Delegatia este formata din reprezentantii Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale.

Delegatia se va afla la Bucuresti pana pe 6 februarie si va avea intalniri cu autoritatile romane, precum si cu reprezentantii partidelor politice, ai sindicatelor, mediului de afaceri, bancilor si societatii civile.

Concluziile misiunii vor fi transmise dupa incheierea vizitei.

Misiunea anterioara a delegatiei comune a FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale a avut loc in perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2011, pentru a treia evaluare a politicilor bugetare in cadrul acordului stand-by de tip preventiv cu Romania.

La incheierea evaluarii de la finele anului trecut, seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, a apreciat ca autoritatile au reusit sa indeplineasca toate conditionalitatile cerute de Fond si se afla in parametri stabiliti cu acesta.

Acordul Stand-By dintre Romania si FMI a inceput la 31 martie 2011 si este unul de tip preventiv, ridicandu-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentand aproximativ 300% din cota pe care Romania o are la FMI.

Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmand sa se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeana, in valoare de 1,4 miliarde de euro, precum si cu un imprumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondiala.

Toata suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispozitia Romaniei prin noul acord de tip preventiv, va fi destinata Bancii Nationale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#fmi romania, #imprumut creditori internationali FMI, #misiune evaluare FMI Romania, #datorie externa romania , #Criza financiara