UE ar putea interzice publicarea ratingurilor pentru tarile care primesc ajutor

Joi, 20 Octombrie 2011, ora 19:22
1085 citiri
UE ar putea interzice publicarea ratingurilor pentru tarile care primesc ajutor

Comisarul european pentru Piata Interna, Michel Barnier, a propus ca Uniunea Europeana (UE) sa poata interzice publicarea de ratinguri pentru tarile sprijinite prin programe financiare, a declarat, joi, o sursa apropiata situatiei, citata de Reuters.

Propunerea lui Barnier, responsabil cu reglementarea la nivel comunitar, are nevoie atat de acordul statelor membre, cat si de cel al Parlamentului European pentru a intra in vigoare.

O astfel de masura ar fi controversata, noteaza Reuters, iar analisti din sectorul financiar au avertizat ca impunerea de restrictii dure agentiilor de rating poate submina eforturile de restabilire a increderii investitorilor in zona euro.

Planul, prezentat intr-un proiect de legislatie europeana, face parte dintr-o reforma mai ampla a reglementarilor care regleaza acivitatea agentiilor de rating. Retrogradarile succesive ale unor state din zona euro au exacerbat criza datoriilor suverane, pe care liderii europeni incearca sa o rezolve.

"Aceasta este una dintre optiunile luate in calcul pentru tarile aflate in programe financiare", a spus sursa citata.

Proiectul legislativ prevede ca agentiilor de rating sa le poata fi interzis sa publice opinii referitoare la tari precum Irlanda sau Grecia, care primesc ajutor financiar de urgenta de la UE si FMI. Propunerea urmeaza sa fie prezentata in urmatoarele saptamani.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#interzicere publicare rating tari, #interzicere rating tari probleme, #interzicere rating UE , #Criza economica