Summitul UE de duminica ar putea fi amanat. Miza este uriasa

Joi, 20 Octombrie 2011, ora 19:10
1209 citiri
Summitul UE de duminica ar putea fi amanat. Miza este uriasa

Guvernul german nu exclude posibilitatea amanarii summitului UE ce ar trebui sa se desfasoare duminica, dupa ce reuniunea a fost deja amanata din 17 octombrie pentru 23 octombrie, scrie Die Welt.

Citand surse din coalitia lui Merkel si din guvern, ziarul spune ca motivul ar fi impasul in care se afla negocierile asupra fondului de salvare a zonei euro.

Diplomati de la Bruxelles au spus insa ca informatia nu ar fi corecta.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, le-a cerut joi politicienilor sa gaseasca un teren comun de discutie privind fondurile de salvare pentru Zona euro, inainte de summitul UE din weekend, crucial pentru calmarea temerilor economice. O suplimentare a Fondului european de stabilitate financiara (FESA), in valoare de 440 de miliarde de euro, a fost respinsa, dar in prezent se poarta discutii pentru a-i permite sa imprumute fonduri folosind capitalul sau ca garantie.

Presedinte CE, Jose Manuel Barroso, a subliniat ca raspunsul Uniunii Europene la problemele financiare "nu va avea credibilitate" fara o consolidare a "zidurilor de protectie ale Zonei euro".

"Sper ca se va ajunge duminica la un acord" privind FESA, le-a spus Barroso europarlamentarilor, la o conferinta organizata la Bruxelles privind bugetul multianual al UE.

Miercuri, Ministerul german de Finante a respins informatiile aparute in presa potrivit carora s-a ajuns la un acord privind suplimentarea plafonului de credite care poate fi acordat prin FESA la 1.000 - 2.000 de miliarde de euro.

Barroso s-a declarat "incurajat" de discutiile in curs. "Cred ca este posibil un rezultat pozitiv duminica, daca exista vointa politica si dorinta de compromis din partea tuturor participantilor", a adaugat el.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#summit UE Bruxellea amanare, #summit criza datoriilor octombrie , #Criza economica