Soros: UE va fi distrusa de criza "de cosmar" din zona euro

Marti, 16 Octombrie 2012, ora 13:26
1998 citiri
Soros: UE va fi distrusa de criza "de cosmar" din zona euro

Miliardarul George Soros avertizeaza ca Uniunea Europeana (UE) ar putea fi distrusa de criza zonei euro, pe care o califica "de cosmar".

Soros sustine ca Germania ar trebuie sa isi asume responsabilitatea si sa salveze moneda unica europeana. Daca nu va face acest lucru, statul german are o singura alternativa.

Criza arunca UE intr-o depresiune de durata, autocreata, crede Soros, care subliniaza ca Germania ar trebuie sa paraseasca zona euro, daca nu va reusi sa gestioneze aceasta situatie.

"Germania ar trebui sa accepte un angajament mai mare, sa-si sustina nu doar propriile angajamente, ci si pe cele ale tarilor indatorate", a spus Soros, intr-un interviu acordat CNBC.

Germania ar trebui sa se comporte ca liderul UE asa cum au facut SUA pentru lumea libera dupa Al Doilea Razboi Mondial, spune George Soros. In opinia sa, statul german trebuie sa intervina rapid pentru salvarea zonei euro si sa prezinte un plan pentru eurobonduri, pentru ca, in caz contrar, costurile vor creste si prima afectata va fi chiar Germania.

Pe de alta parte, daca statul german ar parasi zona euro, "problema ar disparea imediat", spune Soros, referindu-se la emiterea de obligatiuni comune in zona euro si la ajustarea randamentelor obligatiunilor tarilor indatorate.

FMI si unele tari din afara Europei au pus presiune asupra Germaniei pentru a face ce este necesar pentru salvarea euro si rezolvarea crizei din uniunea monetara.

Germania se afla in fruntea unui grup de tari nordice din Europa care se opun sustinerii tarilor cu probleme prin pachete de imprumuturi externe.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#George Soros criza zona euro, #George Soros destramare Uniunea Europeana, #George Soros euro , #Criza economica