S&P: Recesiunea zonei euro, prognozata la inceputul lui 2012

Vineri, 02 Decembrie 2011, ora 16:47
1222 citiri
S&P: Recesiunea zonei euro, prognozata la inceputul lui 2012

Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) estimeaza ca zona euro va intra in recesiune in primul trimestru din 2012, transmite site-ul bnn-news.com.

Totusi, analistii agentiei adauga ca in a doua jumatate a anului viitor zona euro va reveni pe crestere. S&P estimeaza ca zona euro va inregistra o usoara recesiune in primul trimestru din 2012 si o crestere moderata in a doua jumatate a anului viitor. Declinul care afecteaza deja economiile din Spania, Portugalia si Grecia ameninta sa se extinda catre alte state, inclusiv Germania si Franta, avertizeaza S&P.

Si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a avertizat luna trecuta ca zona euro pare sa fi intrat intr-o "usoara recesiune" urmand sa stagneze in 2012 din cauza crizei datoriilor, iar un eveniment negativ in zona euro ar putea avea consecinte devastatoare pentru toate tarile dezvoltate.

Estimarile pentru 2012, rectificate in jos

In raportul sau semestrial cu privire la perspectivele economice, OECD si-a revizuit semnificativ in jos estimarile fata de precedentele prognoze publicate in luna mai a acestui an. Potrivit OECD, ritmul de crestere a economiei mondiale va incetini la 3,8% in acest an (in loc de 4,2% cat estima in luna mai) si la 3,4% anul urmator (in loc de 4,6%).

Pentru zona euro, revizuirea este si mai drastica, OECD estimand ca in acest an PIB-ul zonei euro va creste cu 1,6% (in loc de 2%) urmand ca in 2012 sa inregistreze un avans de numai 0,2% (in loc de 2% cat estima anterior).

De asemenea, OECD prognozeaza ca in ultimul trimestru al acestui an si in primul trimestru al anului urmator economia celor 17 state din zona euro va inregistra o contractie de 1% , respectiv 0,4%.

OECD recomanda Bancii Centrale Europene sa-si majoreze achizitiile de obligatiuni guvernamentale si sa continue procesul de reducere a dobanzii de referinta. "Perspectivele slabe pentru economia zonei euro si scaderea inflatiei sunt argumente puternice pentru noi reduceri ale dobanzii de baza" sustine OECD.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#standard poors criza economica, #Standard poors recesiune zona euro , #Criza economica