Liderii europeni inaspresc regulile pactului fiscal

Vineri, 20 Ianuarie 2012, ora 15:11
1046 citiri
Liderii europeni inaspresc regulile pactului fiscal

Liderii europeni au stabilit sa inaspreasca regulile pactului fiscal, ca urmare a solicitarilor repetate efecutate de reprezentantii Bancii Centrale Europene (BCE).

Masurile prevazute in pactul de stabilitate fiscala vor fi stabilite pe 23 ianuarie, de catre ministrii de finante din Uniunea Europeana. Acestia isi doresc un mecanism centralizat de "corectie" care sa poata fi declansat automat, in momentul in care tinta de deficit structural este depasita, scrie Bloomberg.

In cadrul pactului, deficitul structural trebuie sa fie de 0,5% din Produsul Intern Brut, conform regulilor stabilite la summitul din 9 decembrie anul trecut.

Pactul imputerniceste Comisia Europeana sa impuna anumite termene limita pentru convergenta bugetara. In cazul in care limitele sunt depasite, Curtea Europeana de Justitie are puterea sa amendeze tarile care nu au respectat termenele.

Presedintele BCE, Mario Draghi, a spus ca guvernele trebuie sa isi asume angajamentul de a restaura credibilitatea finantelor publice in zona euro.

"Acum este mai important ca oricand sa fie puse in aplicare deciziile pentru a pune economia zonei euro pe un fagas normal", spunea Draghi.

#pact fiscal, #reguli pact fiscal, #stabilitate economica , #Criza economica