Forumul economic de la Davos, solutia crizei?

Marti, 24 Ianuarie 2012, ora 12:06
1783 citiri
Forumul economic de la Davos, solutia crizei?
Intalnirea economica de la Davos

In asteptarea intalnirii de la Davos, investitorii au pareri impartite. In timp ce unii continua sa aiba incredere in capacitatea liderilor europeni de gestionare a crizei datoriilor, altii se tem ca disparitia euro se apropie.

Ratele imprumuturilor interbancare au scazut, datele economice de la tari importante, precum Germania si Franta au depasit previziunile analistilor, iar succesul inregistrat de licitatiile de obligatiuni organizate de Italia si Spania au reusit sa revitalizeze euro, scrie Bloomberg.

In acest context, cancelarul german Angela Merkel si presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi sunt optimisti si mizeaza pe faptul ca efectele crizei datoriilor suverane au putut fi stopate.

Una dintre masurile extreme care a fost luata de liderii europeni pentru stoparea crizei a fost aprobarea de catre BCE a unei infuzii de capital record, de 489 miliarde de euro.

Pe agenda liderilor europeni se afla subiecte fierbinti. Salvarea euro, sustinerea sistemului bancar si solutii coerente pentru statele aflate in dificultate. Grecia se afla la un pas de faliment, iar Portuglia si Spania par sa fie urmatoarele tari care se vor confrunta cu amenintarea falimentului.

Pe de alta parte, miliardarul George Soros si laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz contrazic optimismul liderilor europeni si atrag atentia ca sfarsitul crizei datoriilor este departe de a fi inregistrat.

Joseph Stiglitz declara, recent, ca inasprirea regulilor pactului fiscal echivaleaza cu o sinucidere colectiva, din partea liderilor europeni.

"Inasprirea politicii financiare este o greseala. Europa nu-si va mai recastiga increderea, se va ajunge la un rezultat absolut opus", a subliniat el, intr-un interviu acordat joi Bloomberg TV.

"Tarile din zona euro au semnat un pact de sinucidere colectiva, pariind pe economisirea mijloacelor bugetare. Acest lucru va duce la colapsul economiilor lor", a evidentiat analistul american.

Caderea economiilor Europei, care in acest moment au nevoie de sprijin in vederea cresterii, s-ar putea dovedi "foarte grava", spune Stiglitz, atragand atentia ca "liderii europeni par incapabili sa inteleaga ceea ce este necesar de facut" in situatia data.

Ministrul elvetian al Economiei, Johann Schneider-Ammann, se asteapta la o depreciere a francului fata de euro, catre un nivel de 1,4 franci/euro pe termen mediu, potrivit unui interviu publicat de SonntagsZeitung.

Banca centrala a Elvetiei a stabilit o tinta de 1,2 franci/euro in data de 6 septembrie 2011, in scopul de a opri aprecierea monedei locale care ar fi generat intrarea tarii in recesiune.

"Riscul dezindustrializarii este si la un curs de 1,2. Intreprinderile mici si mijlocii nu pot investi si nu pot face angajari", a aratat Johann Schneider-Ammann.

In perioada care a urmat fixarii nivelului-tinta, francul s-a tranzactionat in intervalul 1,2 - 1,25 franci/euro.

In perioada octombrie - decembrie, zona euro a convenit sa permita Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara (FESA) sa ajute la recapitalizarea bancilor si sa cumpere obligatiuni emise de guvernele care se confrunta cu probleme.

Membrii sai si-au luat si angajamentul de a extinde capacitatea FESA de la 440 de miliarde de euro la circa 1.000 de miliarde.

Situatia este cu atat mai complicata cu cat noua tari din zona euro au suferit o reducere a ratingului. Inclusiv Fondul European de Stabilitate Financiara a avut o reducere a ratingului.

Un nou mecanism de salvare intra in scena

Fondul urmeaza sa fie inlocuit treptat de mecanismul european de stabilitate (MES), care va intra in vigoare la 1 iulie. Acsta va avea o capacitate de 500 miliarde de euro. In prezent, acesta dispune actualmente de 250 miliarde de euro.

Potrivit unor responsabili germani si europeni cancelarul german Angela Merkel este gata sa suplimenteze capacitatea celor doua fonduri in schimbul unor reguli bugetare mai stricte.

Pana acum, Germania se opunea vehement oricarei majorari a capacitatii de creditare a fondului european de ajutor.

Cancelarul german Angela Merkel va tine discursul de inaugurare, pe 25 ianuarie, in timp ce Mario Draghi va vorbi doua zile mai tarziu. Scopul declarat al intalnirii este limitarea efectelor crizei si identificarea unor masuri pentru salvarea monedei unice europene.

Liderii europeni se intalnesc timp de cinci zile, in contextul in care semnele arata ca in acest moment, contextul european da semne de stabilizare. Merkel si Draghi se vor intalni cu 2.600 de lideri politici, din mediul de afaceri si specialisti economici.

#previziuni Davos, #situatie economica Davos, #criza economica, #solutii criza, #solutii criza zona euro , #Criza economica