Urbanizarea si orasele mari, generatoare de crestere economica - studiu EY

Vineri, 08 August 2014, ora 14:16
1801 citiri
Urbanizarea si orasele mari, generatoare de crestere economica - studiu EY

Pietele cu crestere rapida si-au incetinit rata de dezvoltare fata de ultima decada, totusi, ratele incep sa isi revina, asteptandu-se o crestere de 4,5% anul viitor, conform celui mai recent raport Rapid-Growth Markets Forecast (RGMF), publicat de EY.

Raportul reprezinta o analiza trimestriala pentru 25 de piete care devin tot mai importante pe plan global in termen de pondere in economia mondiala, influenta si oportunitati de afaceri oferite marilor corporatii.

Pietele cu crestere rapida si-au revenit intr-o oarecare masura dupa dificultatile financiare inregistrate in a doua jumatate a anului 2013 si la inceputul lui 2014, iar datorita populatiei in crestere accelerata, investitiilor solide si adoptarii rapide de tehnologii noi, aceste piete vor continua sa creasca rapid pe termen mediu.

In unele economii continua sa existe provocari de natura geopolitica, ca de exemplu conflictul in desfasurare din Ucraina, care este de natura sa altereze perspectivele de crestere in zona emergenta a Europei. Mai mult, instabilitatea din Irak a adus riscurile geopolitice in prim-plan si exercita presiune asupra pretului petrolului. Pe de alta parte, in economii precum India si Indonezia s-au instalat la putere noi lideri politici, cu referinte solide in materie de guvernare, lideri de la care se asteapta implementarea de schimbari care sa accelereze cresterea economica.

Urbanizarea si tehnologiile noi maresc potentialul de crestere

Conform raportului, rezultatul economic agregat al celor mai mari 150 de orase din China se va tripla, de la 8 trilioane USD astazi, la 25 trilioane USD pana in 2030. Planul de dezvoltare urbana al Chinei, dat publicitatii in martie de catre guvernul Chinei, pune consumatorul urban la baza dezvoltarii si prevede tinte ambitioase de imbunatatire a infrastructurii de cale ferata, reducere a poluarii si adaptare a oraselor la nevoile noilor generatii.

Crestere exponentiala a oraselor

Se estimeaza ca, pana in 2030, peste doua treimi din populatia Chinei, Indoneziei, Nigeriei si Ghanei vor locui in orase, in timp ce populatia din Lagos va creste cu 13 milioane. La acel moment, un procent de 40% din cele mai mari 50 de orase ale lumii (pe baza PIB-ului) se va regasi in China. In afara Chinei, orasele Jakarta, Istanbul si Sao Paulo se vor numara printre cele mai importante douazeci de orase din lume in termeni de rezultate economice.

In America Latina, se estimeaza ca, intre 2013 si 2030, PIB-ul Mexico City va creste cu peste 60% - o crestere mai rapida decat a multor orase europene si japoneze. De asemenea, se vor inregistra schimbari extraordinare din punct de vedere al sectoarelor economice prezente in orasele de pe pietele cu crestere rapida.

Productia se va extinde in orase care dispun de spatii de crestere, in vreme ce serviciile financiare se vor accelera in orase precum Beijing, Mumbai si Lagos. Productia industriala din orase cu limitari de spatiu, precum Hong Kong, Shanghai, Seul, Bangkok si Sao Paulo, unde terenurile si forta de munca sunt relativ scumpe, va avea o dinamica mult mai lenta decat in alte orase, precum Jakarta.

Mexic, Indonezia si China, printre alte tari, folosesc aceasta oportunitate ca sa lanseze planuri de reforma ambitioase, ce includ tehnologii sustenabile si trecerea de la concentrarea pe productia intensiva la alte sectoare economice.

Cerere in crestere pentru servicii de sanatate si educatie

Diversele tendinte demografice din orasele aflate in tarile cu dinamica de crestere pozitiva aduc cu ele provocari si oportunitati. Pentru tari precum Rusia, Polonia, Coreea de Sud si China, se estimeaza ca, pana in anul 2030, vor fi mai putin de cinci angajati care sa sustina o persoana in varsta. Prin contrast, se estimeaza ca India, Indonezia, Egipt si Africa de Sud vor avea aproape zece angajati pentru fiecare persoana in varsta care are nevoie de sustinere financiara.

Pentru toate tarile cu dinamica de crestere pozitiva, acest fapt reprezinta o provocare in termeni de planificare a serviciilor publice urbane. Populatia activa din Mumbai este estimata sa creasca cu o treime pana in 2030, in timp ce acelasi tip de populatie, va scadea cu 7% intr-un oras precum Tokio.

Imbatranirea populatiei se va adauga la presiunile exercitate asupra serviciilor de sanatate ale oraselor din Rusia, Polonia si Coreea de Sud. In plus, poluarea in crestere si congestiile urbane reprezinta un motiv serios de ingrijorare in multe orase asiatice.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#potential crestere economica, #oportunitati afaceri companii, #productie industriala Romania , #Crestere economica