Romania a inregistrat o crestere economica de 1,9% in trimestrul trei. Nu a fost recesiune

Vineri, 14 Noiembrie 2014, ora 12:16
1151 citiri
Romania a inregistrat o crestere economica de 1,9% in trimestrul trei. Nu a fost recesiune
Foto: Cheeky Scientist

Produsul intern brut in trimestrul III din 2014 a fost mai mare, in termeni reali, cu 1,9% comparativ cu trimestrul anterior (date ajustate sezonier), iar fata de trimestrul similar din anul trecut economia romaneasca a consemnat o crestere de 3,3% (serie ajustata sezonier), potrivit estimarilor "semnal" publicate, vineri, de Institutul National de Statistica.

Pe serie bruta, produsul intern brut a inregistrat o crestere cu 3,2% in T3 2014 fata de T3 2013.

"In primele noua luni ale anului 2014, produsul intern brut a crescut, comparativ cu acelasi interval al anului 2013, cu 2,8%, pe seria bruta si cu 3,1% pe seria ajustata sezonier", se mai arata in comunicatul citat.

Pe de alta parte, Institutul National de Statistica a imbunatatit estimarile referitoare la evolutia economiei in primele doua trimestre din acest an. In urma revizuirii seriei brute, conform Sistemului European de Conturi (SEC 2010) si a seriei ajustate sezonier, produsul intern brut a scazut in trimestrul II 2014 cu 0,3% fata de trimestrul I 2014 si a crescut in trimestrul I 2014 cu 0,5% fata de trimestrul IV 2013. Datele publicate in octombrie de INS aratau, pentru trimestrul doi comparativ cu primul trimestru o scadere de 0,9%, iar pentru primul trimestru din an fata de trimestrul patru din 2013, un recul de 0,1%.

La inceputul lunii octombrie, Fondul Monetar International a revizuit in crestere la 2,4% estimarile referitoare la avansul produsului intern brut al Romaniei in acest an, potrivit raportului World Economic Outlook. In raportul publicat in primavara acestui an, FMI estima o crestere de 2,2% pentru economia romaneasca.

La inceputul acestei luni, Comisia Europeana a revizuit in scadere previziunile privind avansul economic al Romaniei in 2014 si 2015, estimat la 2% si respectiv 2,4%, fata de 2,5% in 2014 si 2,6% in 2015, cum prognozase in mai Executivul comunitar, cu prilejul previziunilor de primavara.

Autoritatile de la Bucuresti se asteapta la o crestere economica de 2,8% in acest an chiar daca avansul PIB estimat la elaborarea bugetului pe 2014 este de 2,2%. In 2013, economia romaneasca a avansat cu 3,5%, una dintre cele mai ridicate rate de crestere din Europa.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#romania crestere economica , #Crestere economica