Prognoze curs valutar: Garanti Bank estimeaza 4,55 lei/euro in 2013

Luni, 03 Decembrie 2012, ora 15:58
1747 citiri
Prognoze curs valutar: Garanti Bank estimeaza 4,55 lei/euro in 2013

Analistii din cadrul Garanti Bank se asteapta la o stabilizare a cursului de schimb in jurul valorii de 4,50 lei/euro la finalul acestui an si in jurul valorii de 4,55 lei/euro la finele lui 2013. Prognoza ia in calcul un mediu politic stabil si continuarea acordului cu FMI.

In ceea ce priveste evolutia economica a Romaniei, specialistii anticipeaza ca Produsul Intern Brut al Romaniei ar putea inregistra o usoara crestere in ultimul trimestru al anului, iar pe tot anul 2012 este aproximat un avans de 0,3%, calculat an la an, se arata intr-o analiza Garanti Bank.

"Pentru 2013, Garanti Bank anticipeaza o crestere economica mai accelerata, de 2%, pe fondul intensificarii cererii interne. Pentru ultimul trimestru al acestui an, banca previzioneaza o usoara revenire a economiei, dupa noua luni dificile.

Atat consumul privat, cat si consumul public ar putea avea o contributie pozitiva la PIB, in urma cresterii salariilor functionarilor publici si a cheltuielilor publice, in contextul alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie", arata un Raport Macroeconomic Trimestrial, realizat de Garanti Bank.

Pentru 2013, cresterea se bazeaza tot pe cererea interna, prin accelerarea consumului, dar mai ales a investitiilor. Semnale ingrijoratoare vin insa din zona cererii externe, puternic influentata de evolutia economica a zonei euro.

Dependenta puternica fata de pietele europene limiteaza performanta industriala a Romaniei si subliniaza nevoia tarii de a-si indrepta mai mult atentia catre piete care nu fac parte din Uniunea Europeana si care in prezent reprezinta 30% din exporturile Romaniei.

O recuperare graduala a productiei industriale este asteptata pentru a doua parte a lui 2013, insa chiar si asa, aceasta tot nu va putea fi motorul cresterii economice de anul viitor.

Reprezentantii bancii estimeaza ca rata anuala a inflatiei va ramane peste 5%, pana la mijlocul anului 2013, urmand apoi o reducere graduala, insa la finalul anului urmator se va situa peste intervalul tintit de BNR, din cauza socului creat de pretul alimentelor.

"Pentru a restabili increderea in economia tarii, este nevoie ca anul viitor mediul politic sa fie stabil, deficitul bugetar sa se situeze sub 3% din PIB, sa se accelereze absorbtia fondurilor europene, iar acordul cu Fondul Monetar International sa fie respectat. In urmatorii doi ani, Romania trebuie sa ramburseze catre FMI aproximativ cinci miliarde de euro, ceea ce inseamna ca Guvernul de la Bucuresti este nevoit sa atraga investitii externe semnificative prin emisiuni de euro-obligatiuni", subliniaza raportul.

"Luand in considerare aversiunea crescuta fata de risc a investitorilor in Europa, o revenire graduala a increderii este cruciala pentru anul viitor. Ne asteptam la un PIB cu 2% mai mare in 2013. De asemenea, privatizarea companiilor de stat, asa cum s-a agreat cu FMI, ar trebui sa conduca la imbunatatirea guvernantei acestora", arata Rozalia Pal, economist-sef in cadrul Garanti Bank.

In ceea ce priveste politica monetara, Garanti Bank estimeaza ca Banca Nationala va pastra nemodificate rata dobanzii cheie si rata rezervelor minime obligatorii in urmatoarele sase luni, confruntata cu riscul iesirilor de capital si deprecierea cursului de schimb. De asemenea, Garanti estimeaza ca BNR va incepe relaxarea conditiilor monetare in a doua parte a anului 2013 pentru a stimula revigorarea economiei.

#analiza Garanti Bank, #crestere pib romania, #crestere economica romania, #cerere itnerna Romania , #Crestere economica