ING a platit cu 11% mai mult pentru pentru decese si clauze de sanatate in 2009

Duminica, 14 Februarie 2010, ora 22:26
1436 citiri
ING a platit cu 11% mai mult pentru pentru decese si clauze de sanatate in 2009

ING Asigurari de Viata a platit clientilor anul trecut beneficii pentru decese si clauze de sanatate de 13,4 milioane lei, cu 11% mai mult decat in 2008, aproape doua treimi din aceasta suma reprezentand despagubirile pentru decese, a declarat pentru NewsIn directorul general al companiei.

Despagubirile platite clientilor anul trecut in caz de deces au fost de 8,2 milioane lei, in timp ce clauzele de sanatate s-au ridicat la 5,2 milioane lei. In 2008, ING Asigurari de Viata a platit clientilor beneficii pentru decese si clauze de sanatate de 12,1 milioane lei.

"Daca in vreme de crestere economica romanii percepeau asigurarile de viata ca instrumente de economisire si acumulare, in 2009 si-au schimbat perceptia.

Asigurarile de viata au fost privite mai degraba ca protectie financiara pentru cei dragi si secundar ca un instrument de economisire si investitie", a declarat directorul general al ING Asigurari de Viata, Cornelia Coman.

"Consider ca este normal ca romanii sa perceapa asigurarea de viata si ca un instrument de protectie, nu doar ca unul de economisire", a mai spus Coman.

Politele de asigurare traditionale ofera un randament garantat, in timp ce politele "unit-linked", cu componenta investitionala, ar putea aduce randamente mai mari, insa pe o perioada mai lunga de timp. In cazul ambelor tipuri de asigurare, clientii aleg nivelul sumei asigurate.

Odata cu revenirea economiei, numarul rascumpararilor s-a diminuat, sustine directorul general al ING Asigurari de Viata, tendinta care ar putea sa se mentina si in 2010.

"ING s-a lovit in 2009 de un val emotional de rascumparari, pe fondul scaderii veniturilor familiale disponibile", a mentionat Coman.

ING Asigurari de Viata a inregistrat in luna septembrie a anului trecut o crestere cu 25% a numarului de clienti care si-au repus contracte in vigoare, fata de august 2009.

Clientii care se confrunta cu o nevoie imediata de lichiditati, in cazul anumitor tipuri de polite, au optiunea de a suspenda plata primelor de asigurare pe o perioada de un an, a explicat seful companiei.

"Ma astept la o revenire a numarului de contracte unit-linked in total vanzari in a doua parte a acestui an, in conditiile in care in 2009 s-au inregistrat randamente mai mari pe aceasta piata decat in cazul altor plasamente, precum depozitele bancare", a spus Coman.

Ea a adaugat ca anul trecut ponderea produselor unit-linked in total vanzari noi a fost de 22% in cazul ING, fata de 35% in 2008. De asemenea, seful ING Asigurari de Viata se asteapta ca in 2011 majoritatea romanilor sa reia comportamentul de consum si de economisire, cu un decalaj de sase luni de la revenirea economiei.

In ce priveste piata de asigurari unit-linked, seful ING Asigurari de Viata estimeaza o crestere cu cel mult 5% in acest an, de la un nivel al primelor brute subscrise estimat la 500 milioane lei in 2009.

In primele noua luni din 2009, piata romaneasca de asigurari de viata a scazut cu 9,6%, pana la 1,2 miliarde lei, in timp ce, pe ansamblu, piata de asigurari a stagnat la 6,7 miliarde lei.

In 2008, piata asigurarilor de viata a crescut cu 24,11%, pana la 1,8 miliarde lei, reprezentand 20,5% din intreaga piata de asigurari. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ing, #asigurari, #clauze, #despagubiri , #Crestere economica