Cresc salariile: Majorarile salariale, permise de cresterea economica din 2011

Luni, 30 Ianuarie 2012, ora 16:49
1267 citiri
Cresc salariile: Majorarile salariale, permise de cresterea economica din 2011

Principalul argument pe baza caruia vor fi facute majorari de pensii si salarii este acela ca "exista aceasta premiza a cresterii economice a anului 2011 de 2,5%", a anuntat Gheorghe Flutur luni, la finalul sedintei BPN a PDL.

"Avand in vedere posibila majorare a pensiilor si salariilor prudenta, in limita resurselor economice, fara a crea derapaje, PDL mandateaza pe primul ministru sa negocieze cu FMI pentru a gasi aceste solutii inca din luna aprilie. Avem si argumente.

Desi este o perioada grea, si cuvantul prudent trebuie sa fie pe buzele noastre, ale guvernantilor, exista aceasta premiza a cresterii economice a anului 2011 de 2,5%. Ne-am respectat angajamentele cu Fondul. Acolo unde se poate crea o posibilitate de majorare, sa o facem cat mai repede", a explicat liderul democrat-liberal.

Intrebat cu cat anume vor fi majorate salariile si pensiile, Flutur a raspuns ca in sedinta BPN de luni nu s-a discutat despre cifre, precizand ca "Guvernul trebuie sa caute solutii" in acest sens. "Trebuie ca Guvernul sa caute solutii cu creionul in mana si sa ne spuna specialistii din Guvern.

"Nu am discutat o cifra, dar orice bruma de crestere a salariilor si pensiilor este buna, dar trebuie sa fie cu foarte mare cumpatare si cu acoperire, pentru ca aceasta trebuie sa fie sustenabila nu doar pentru o trei luni sau sase luni, ci pentru o perioada mai lunga de acum inainte", a explicat Gheorghe Flutur.

Cresterea economica estimata de Executiv pentru anul 2011 a fost de 1,5% din PIB.

Intrebat care sunt argumentele pe care se bazeaza crestrea de 2,5%, liderul PDL a raspuns: "Cred ca din aproape in aproape aceasta crestere ati vazut-o si dumneavoastra, pe trimestrele unu, doi si trei. Trimestrul trei cu o pondere foarte mare a agriculturii, pentru ca a fost un an agricol foarte bun, dar si a constructiilor. Si trimestrul patru a fost un trimestru cu trend pozitiv. Sunt convins ca statistica ne va certifica acest lucru, deci de la specialisti".

#Gheorghe Flutur economie, #crestere economica romania, #majorari salarii pensii , #Crestere economica