Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Eurocopter va livra patru elicoptere unor companii private din Romania

Eurocopter va livra patru elicoptere unor companii private din Romania

Eurocopter va livra, in urmatoarele luni, trei aparate pentru companii private din Romania, urmand ca cel tarziu la inceputul lui 2008 sa fie livrat cel de-al patrulea, a anuntat, marti compania.

Potrivit presedintelui Eurocopter Romania, Jean Louis Mascle, compania va livra in Romania, in urmatoarele luni, trei elicoptere AS 350B3 Ecureuil. Elicopterele permit transportul a patru pasageri si a unui pilot, beneficiind de dotari si aparatura performante.

In prezent, exista deja un elicopter Ecureuil care opereaza in Romania. "Elicopterele Ecureuil vor fi din ce in ce mai prezente inRomania, datorita performantelor foarte bune si versatilitatii lor in misiunile civile. Totodata, sunt convins ca dezvoltarea economica a tarii va contribui la consolidarea prezentei acestor modele in Romania", a afirmat Mascle. De asemenea, exista discutii pentru livrarea unui elicopter AS 355 NP, la sfirsitul anului acesta sau inceputul anului viitor.

Compania a lansat la sfarsitul saptamanii trecute, la Orlando, elicoptere AS355 NP Ecureuil care pot fi folosite pentru transportul de pasageri si pentru misiuni utilitare, se arata intr-un comunicat remis, marti, de Eurocopter. Noul model permite ridicarea de la sol a unei greutati mai mari de 2.800 kg. Aparatele sunt varianta imbunatatita a elicopterului cu motor dublu AS355 N.
Grupul franco-germano-spaniol Eurocopter a infiintat in 2002 o reprezentanta in Brasov, in prezent, avand 91 de angajati.

Eurocopter Romania a reusit sa-si dubleze cifra de afaceri in fiecare an de la infiintare, ajungand in 2005 la 9,2 milioane de euro. Eurocopter este singura companie care a depus, pe data de 14 decembrie 2006, oferta pentru privatizarea IAR Brasov.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 843 ori