Piata neagra a tigaretelor, 25% din totalul pietei

Joi, 21 Octombrie 2010, ora 14:08
1169 citiri
Piata neagra a tigaretelor, 25% din totalul pietei

Piata neagra a tigaretelor a ajuns in luna septembrie la 24,4%, de la 21,3% in iulie, dar ramane sub nivelul din ianuarie, cand comertul ilicit cu tigarete se ridica la 36,2%, potrivit unui studiu al companiei de cercetare Novel, informeaza Mediafax.

Producatorii de profil arata ca evolutia are loc pe fondul masurilor de austeritate impuse de Guvern.

"Scaderea semnificativa a comertului ilicit cu tigarete, in numai sase luni, de la 36,2% in ianuarie 2010 la 21,3% in iulie, a demonstrat capacitatea autoritatilor de a lupta cu acest flagel (...) Cu toate acestea, socul resimtit in Romania dupa masurile dure de austeritate implementate de Guvern in luna iulie s-a regasit si in cercetarea Novel Research care, din pacate, arata o crestere a contrabandei la 24,4% in septembrie", a declarat, intr-un comunicat, Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Europa Sud-Est.

Potrivit lui Popa, contrabanda aduce pierderi la bugetul de stat, din neincasarea de accize si TVA, de circa 180 milioane de euro.

Pretul mediu al unui pachet de tigarete de contrabanda este de 7,8 lei, cu 3,1 lei mai mic decat cel al unui pachet comercilizat legal pe piata romaneasca.

Regiunile in care contrabanda avea cea mai mare pondere in luna septembrie sunt vestul tarii, cu 48,1%, Nord-Est, cu 40,9%, si Nord-Vest, cu 33%.

La polul opus se situeaza Bucurestiul, cu 11,1%, si Centru, cu 16,5%.

Cele mai multe tigari de contrabanda provin din Republica Moldova (31,5%), Ucraina (24%) si Sebia (21,7%).

In total, cele trei tari ocupa 77% din totalul contrabandei.

Producatorii de tigarete estimeaza ca pentru intregul an 2010 nivelul contrabandei va fi de circa 30% din totalul pietei.

Ei nu pot estima insa daca anul viitor nivelul contrabandei va creste sau va descreste, acesta fiind si in functie de evolutia preturilor pe piata interna.

"De la anul nu stim cum va creste acciza asa ca estimarea pretului tigaretelor nu este un element de stabilitate", a spus Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.

Jucatorii din piata de profil propun masuri pentru reducerea contrabandei si pentru pedepsirea celor care recurg la aceasta metoda.

"Pentru tigarete si alte produse accizabile supuse marcarii, propunem folosirea aceluiasi criteriu de masurare, criteriul cantitativ, atat pentru contrabanda in punctele de trecere a frontierei, cat si pentru evaziunea fiscala. Propunem de asemenea ca, la fel ca in cazul evaziunii fiscale, mijlocul de transport folosit pentru contrabanda sa poata fi confiscat, chiar daca nu a fost modificat din punct de vedere tehnic pentru ascunderea produselor aduse in tara ilegal", a declarat Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#contrabanda, #evaziune, #fiscala, #tigari , #Comert