Facem cu 30% mai mult comert cu turcii

Miercuri, 27 Iulie 2011, ora 13:37
1250 citiri
Facem cu 30% mai mult comert cu turcii

In primul trimestru, schimburile comerciale dintre Romania si Turcia au ajuns la 1,57 de miliarde de euro, cu 30% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, conform NewsIn.

Exporturile s-au ridicat la mai mult de 964 de milioane euro, in timp ce importurile au ajuns la aproximativ 605 milioane euro, iar intre principalele grupe de produse comercializate, metalele conduc detasat.

Dupa metale, schimburile comerciale romano-turce s-au concentrat pe sectorul echipamentelor electrice si autovehicule, cel al produselor minerale si vegetale, dar si pe produsele chimice, mase plastice si textile, potrivit Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD).

Turcia este unul dintre cei mai importanti parteneri ai Romaniei in cadrul schimburilor comerciale extracomunitare si, incepand cu anul 2008, a treia destinatie ca volum al exporturilor, se mai arata in comunicat.

Conform cifrelor oficiale, in Romania sunt inregistrate in jur de 12.000 de societati comerciale cu capital turcesc cu o valoare totala de peste 520 milioane euro.

Aceste statistici nu includ, insa, investitorii turci care deruleaza afaceri in Romania prin filiale care sunt inregistrate in alte tari, precum Olanda, Anglia sau Germania.

Luand in considerare si aceste investitii, TIAD estimeaza ca investitiile turcesti in Romania depasesc 1,5 miliarde de euro.

TIAD este o organizatie non-profit, constituita in 1993, care are ca principal obiectiv dezvoltarea relatiilor economice, sociale si culturale dintre Turcia si Romania. In acest moment, TIAD numara peste 140 de membri.

#comert, #comert romania turcia, #firma turceasca, #schimb comercial, #turcia , #Comert