Europenii vor sa reformeze Organizatia Mondiala a Comertului pentru a calma tensiunile comerciale globale

Miercuri, 20 Iunie 2018, ora 10:16
2219 citiri
Europenii vor sa reformeze Organizatia Mondiala a Comertului pentru a calma tensiunile comerciale globale
Foto: CC0 Creative Commons

Tarile Uniunii Europene vor sa imbunatateasca modul in care functioneaza Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), in contextul cresterii tensiunilor comerciale provocate de taxele vamale introduse de presedintele SUA, Donald Trump.

In perioada 28-29 iunie, liderii UE se vor reuni la Bruxelles pentru a discuta o gama variata de subiecte, inclusiv migratia si securitatea, dar si comertul, transmite Reuters.

Potrivit unei variante preliminare a comunicatului pregatit pentru acest summit, liderii UE vor cere Comisiei Europene, care supervizeaza politica comerciala a UE, sa vina cu propuneri care sa imbunatateasca modul in care OMC functioneaza in domenii cruciale, pentru a crea conditii echitabile de concurenta.

Printre domeniile cruciale, documentul mentioneaza noi reguli cu privire la subventii, negocieri si o viziune diferita cu privire la dezvoltare.

"In contextul cresterii tensiunilor comerciale, Consiliul European subliniaza importanta pastrarii si adancirii sistemului multilateral bazat pe reguli", se arata in documentul consultat de Reuters.

In prezent, OMC functioneaza pe baza consensului stabilit intre cele 164 de state membre si, in conditiile in care fiecare tara are drept de veto, fiecare noua initiativa risca sa devina o moneda de schimb intr-o negociere mai ampla.

Pana acum, putine initiative de reformare a OMC au avut succes si multe s-au blocat, precum cele care vizeaza reducerea subventiilor in agricultura, cresterea accesul pe piata, reformarea sistemul de dispute din cadrul OMC sau liberalizarea schimburilor cu servicii.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) este o institutie internationala care stabileste reguli globale de comert intre statele membre.

Romania este membru fondator al OMC, institutie creata in 1995 in urma finalizarii rundei Uruguay de negocieri comerciale multilaterale (1986-1994).

Obiectivul general al organizatiei este sa se asigure ca schimburile comerciale internationale se desfasoara fluent, liber, corect si predictibil.

OMC reprezinta continuatorul Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT), incheiat la Geneva in 1947. Romania a devenit membru GATT in 1971.

#reforma OMC, #reformare Organizatia Mondiala a Comertului , #Comert