Deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 45% in primul semestru din 2013

Vineri, 09 August 2013, ora 10:35
1204 citiri
Deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 45% in primul semestru din 2013

Deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 45% in primul semestru al anului 2013, comparativ cu semestrul I 2012, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).

Deficitul comercial FOB-CIF in semestrul I 2013 a fost de peste 11,213 miliarde lei (2,553 miliarde euro), mai mic cu circa 9,045 miliarde lei (2,057 miliarde euro) decat cel inregistrat in semestrul I 2012.

"Exporturile FOB realizate in semestrul I 2013 au fost de aproximativ 104,128 miliarde lei (23,709 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de circa 115,342 miliarde lei (26,262 miliarde euro). Comparativ cu semestrul I 2012, exporturile au crescut cu 6,1% la valori exprimate in lei (5,9% la valori exprimate in euro), iar importurile au scazut cu 2,6% la valori exprimate in lei (2,7% la valori exprimate in euro)", se arata in document.

Potrivit acestuia, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in semestrul I 2013 a fost de peste 73,379 miliarde lei (16,707 miliarde euro) la expedieri si de 88,597 miliarde lei (20,174 miliarde euro) la introduceri, reprezentand 70,5% din total exporturi si 76,8% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri in semestrul I 2013 a fost de peste 30,749 miliarde lei (7,001 miliarde euro) la exporturi si de 26,745 miliarde lei (6,087 miliarde euro) la importuri, reprezentand 29,5% din total exporturi si 23,2% din total importuri. In semestrul I 2013, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (42,7% la export si 34,7% la import) si alte produse manufacturate (33,7% la export si respectiv 30,4% la import).

In luna iunie 2013, conform estimarilor preliminare ale Institutului National de Statistica, exporturile FOB au insumat circa 17,844 miliarde lei (4,020 miliarde euro), iar importurile CIF au insumat aproximativ 19,510 miliarde lei (4,388 miliarde euro).

Comparativ cu luna iunie 2012, exporturile au crescut cu 6,5% la valori exprimate in lei (7,0% la valori exprimate in euro), iar importurile au scazut cu 6,8% la valori exprimate in lei (6,5% la valori exprimate in euro). Fata de luna mai 2013, exporturile din luna iunie 2013 au crescut cu 2,1% la valori exprimate in lei (s-au situat la aproximativ acelasi nivel la valori exprimate in euro), iar importurile au scazut cu 0,6% la valori exprimate in lei (2,9% la valori exprimate in euro).

Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) a fost in luna iunie 2013 de aproximativ 1,666 miliarde lei (367,5 milioane euro), mai mic cu 2,512 miliarde lei (570,1 milioane euro) decat cel inregistrat in luna iunie 2012.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#scadere deficit comercial, #importuri Romania 2013, #exporturi Romania 2013 , #Comert