Strategia fiscal-bugetara 2012-2014 nu mai este de actualitate

Vineri, 25 Noiembrie 2011, ora 14:28
1332 citiri
Strategia fiscal-bugetara 2012-2014 nu mai este de actualitate

Consiliul Fiscal sustine ca revizuirea cadrului macroeconomic si noile masuri de politica bugetara prevazute in proiectul de buget pentru 2012 fac ca Strategia Fiscal-Bugetara (SFB) 2012-2014, in forma adoptata in august 2011 de Guvern, sa nu mai fie de actualitate.

"Revizuirea cadrului macroeconomic si noile masuri de politica bugetara fac ca Strategia Fiscal-Bugetara 2012-2014 (SFB), in forma adoptata in august 2011 de Guvern, sa nu mai fie de actualitate" se arata in raportul Consiliului Fiscal cu privire la Legea bugetului de stat si la Legea bugetului de asigurari sociale pentru anul 2012.

Consiliul Fiscal recomanda actualizarea corespunzatoare a acesteia, in spiritul prevederilor art. 23 al legii responsabilitatii fiscal-bugetare, astfel incat parametrii strategiei in forma ce va fi supusa dezbaterii Parlamentului sa fie consistenti cu noul cadru macroeconomic si noile obiective de politica fiscal-bugetara pe termen mediu.

Consiliul avertizeaza ca in lipsa acestei actualizari, reperele de evaluare (in particular, plafoanele de cheltuieli totale si de personal pentru anii 2012 si 2013) nu mai sunt relevante pentru analiza ulterioara a respectarii regulilor fiscale prevazute de lege.

In conditiile reevaluari cresterii economiei, strategia bugetara nu mai e actuala

Bugetul general consolidat pentru anul 2012 (si implicit proiectia bugetara pe termen mediu) este construit pe un scenariu macroeconomic "semnificativ mai nefavorabil comparativ cu Strategia Fiscal-Bugetara 2012- 2014 in forma aprobata aprobata de Guvern", in conditiile in care cresterea economica prognozata a fost reevaluata pentru anul 2012 la un nivel de 1.8%-2.3% comparativ cu o estimare initiala de 3.9%.

Potrivit Consiliului, centrul intervalului de prognoza aferent cresterii PIB (2,1%) corespunde cifrei aferente ultimei prognoze a Comisiei Europene.

"Trebuie insa precizat ca aceasta din urma nu include impactul masurilor suplimentare de consolidare fiscala prevazute in proiectul de buget al anului 2012 (in principal inghetarea salariilor din sistemul public si cea a pensiilor), in conditiile in care proiectia de deficit bugetar a Comisiei Europene este de 3.7% din PIB (ESA95)", se spune in document.

Cresterea economica Romaniei din 2012 risca sa fie sub prognozari

Fata de prognoza Comisiei Europene, proiectul de buget include practic un efort suplimentar de ajustare a deficitului structural (impuls fiscal negativ aditional) de cel putin 1,1% din PIB, care implicit ar trebui sa se regaseasca intr-o prognoza de crestere economica mai redusa, o estimare cantitativa a impactului pe termen scurt al consolidarii fiscale asupra cresterii economice realizata de FMI poate fi gasita in World Economic Outlook din Octombrie 20102.

Chiar daca informatiile disponibile la acest moment nu sunt in masura sa invalideze scenariul de baza al proiectiei macroeconomice ce fundamenteaza proiectul de buget, Consiliul Fiscal apreciaza ca balanta riscurilor aferenta acesteia ramane semnificativ inclinata in sensul unei cresteri economice mai reduse decat cea prognozata pentru anul 2012.

De asemenea, in contextul persistentei incertitudinilor majore la nivelul zonei euro, cu impact negativ asupra cererii externe (exporturilor) si asupra disponibilitatii si costului finantarii externe riscurile de reducere a cresterii economice se multipica.

#buget 2012, #strategie bugetara 2012, #crestere economica redusa , #Buget