Inmultirea taxelor, unica solutie pentru a face rost de bani la buget?

Luni, 18 Ianuarie 2010, ora 09:29
1632 citiri
Inmultirea taxelor, unica solutie pentru a face rost de bani la buget?

Romania ba are unul din cele mai impovaratoare sisteme fiscale din lume, ba are prea putine taxe si impozite care nu pot asigura venituri suficiente la buget, asta daca coboram urechea la ce ne spun exponentii clasei politice inainte si dupa alegeri.

Daca in 2008 un raport al Bancii Mondiale ne plasa pe primul loc din 181 de state cu cele mai multe taxe si impozite, doi ani mai tarziu politicienii de la Bucuresti au ajuns la concluzia ca mai trebuie introduse niste dari: pe avere, pe drepturi de autor sau chiar pe alimentele cu un continut crescut de sare, grasimi, zahar sau aditivi alimentari.

In principiu, as putea accepta orice noua taxa daca initiatorul sau orice alt sustinator avizat ar fi capabil sa-mi dea raspunsuri satisfacatoare la cateva intrebari simple: Care este scopul ei? Ce se va face cu banii? Cat de eficienta ar fi colectarea?

Bani in plus la buget sau echitate in sistem?

In primul rand, indiferent daca mi se vorbeste de o taxa pe avere sau de introducerea contributiilor pentru asigurarile sociale in contractele pe drepturi de autor si in conventii civile, as prefera sa mi se explice ce urmareste noua modificare.

Daca prin introducerea ei se vrea realizarea echitatii in sistem, asa cum se invoca in cazul CAS-ului pentru drepturi de autor, ar trebui sa mi se explice de ce nu s-a facut acest lucru pana acum. Interesante ar fi si rationamentele in baza carora s-a decis sa se admita exceptia care se doreste a fi corectata acum.

Argumentul ca peste ani, cand va iesi la pensie, statul va trebui sa-i asigure o pensie minima si celui care este platit pe drepturi de autor sau prin conventie civila, desi el nu are contributii la asigurarile sociale, nu este unul valabil. Majoritatea celor care sunt platiti pe aceasta cale detin si carte de munca, iar pensia minima ar trebui sa i se asigure din CAS-ul platit pe aceasta. Daca s-ar dori cu adevarat realizarea unei echitati, poate ca legiuitorul ar trebui sa se gandeasca la reglementarea raportului dintre veniturile realizate pe cartea de munca si cele pe drepturi de autor.

Pe de alta parte, daca introducerea masurii are drept scop asigurarea unor fonduri suplimentare la buget, atunci ar trebui sa se precizeze clar, din capul locului, cine va fi afectat de noile prevederi si cat va avea de castigat statul de pe urma acestora.

Unde se duc banii?

Cand ceri mai multi bani de la contribuabili, de bun simt ar fi sa poti sa le spui si la ce o sa-i folosesti. Daca vrei sa-i indrepti spre sistemul de sanatate, asa cum s-a vorbit despre taxa fast food, sau spre pensii, in cazul supraimpozitarii averilor, statul ar trebui sa stie si care ii sunt nevoile pentru a acoperi necesarul de finantare.

Cand deficitul bugetului de pensii este cuprins intre 1,5 si 2 miliarde de euro, ce rost are sa propui o solutie prin care poti sa acoperi cel mult 10% din acest deficit? De ce sa introduci 5-6 taxe si impozite prin care sa poti acoperi deficitul bugetului de pensii cand s-ar putea cauta o singura solutie mult mai eficienta?

Cati bani se cheltuiesc pentru a colecta un leu?

Faptul ca autoritatile nu se gandesc atat la acoperirea unor deficite, ci umbla mai mult dupa notorietatea pe care ti-o da o propunere legislativa desucheata o dovedeste si lipsa de coerenta cap-coada a unui proiect.

Ca dovada, nimeni nu poate sa spuna in momentul de fata, desi proiectul de lege a fost deja depus, cine si cum va determina cat de bogati sunt romanii, astfel incat sa se stie cine va trebui sa plateasca un impozit suplimentar pe avere.

Nimeni nu a facut un calcul privind rentabilitatea introducerii unui astfel de impozit. Potrivit estimarilor, impozitul pe avere ar putea aduce la buget aproximativ 200 de milioane de euro, dar nu se stie cat va cheltui ANAF pentru declaratiile de avere pe care ar trebui s ale completeze toti contribuabilii.

Din pacate, indiferent de taxa sau impozitul adus in discutie in ultima luna, nimeni nu a putut sa dea un raspuns la obiect la toate aceste intrebari. Si cu toate acestea nu-i exclus sa avem taxe si impozite noi in 2010.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#taxe, #bani, #buget, #romania, #sistem, #fiscal , #Buget