Blanculescu: Evaziunea fiscala erodeaza anual 18 mld. de euro din buget

Joi, 12 Iulie 2012, ora 16:00
1204 citiri
Blanculescu: Evaziunea fiscala erodeaza anual 18 mld. de euro din buget

Evaziunea fiscala erodeaza anual 18 miliarde de euro din bugetul de stat, din analiza noastra reiesind faptul ca aproximativ 13 miliarde de euro sunt sume certe, care ar putea ajunge in mod sigur la bugetul de stat, a declarat Ionel Blanculescu.

"Din pacate, sumele aferente evaziunii fiscale sunt suportate tot din buzunarele noastre, ale contribuabililor. Tocmai de aceea, printre prioritatile noastre in acest moment, se numara combaterea evaziunii fiscale, relansarea cresterii economice, dar si dezvoltarea parteneriatului public-privat. In ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene, aceasta este la ora actuala o poveste, nu stim momentan cu ce sfarsit. La o valoare de 19,2 miliarde de euro alocate Romaniei prin intermediul fondurilor structurale, tara noastra a generat pana acum proiecte in valoare de 36,1 miliarde de euro. Din punctul meu de vedere, singura solutie pentru ca Romania sa poata relua activitatea blocata de absorbtie a fondurilor europene este crearea unui singur punct de contact, numit Project Management Office", a afirmat Ionel Blanculescu.

Referitor la cresterea economica, Blanculescu a mentionat ca a propus guvernului mai multe solutii pentru atingerea acestui obiectiv.

"In primul rand, este nevoie de reindustrializarea Romaniei folosind tehnologii de ultima ora, alaturi de crearea unui fond suveran de investitii care sa incheie afaceri cu partenerii straini in numele statului. De asemenea, acest fond poate atrage investitii externe bazandu-se pe un management corect al afacerilor", a mai spus Blanculescu.

Potrivit acestuia, o alta propunere inaintata guvernului se refera la emiterea de obligatiuni speciale pentru zona Golfului Persic.

"Este vorba de alocarea unei sume cuprinse intre 5 - 10 miliarde de dolari pentru un numar de trei-patru proiecte mari de investitii, care sa relanseze economia Romaniei.

La data scadentei, ar urma ca bondurile speciale sa se transforme in imprumut obligatoriu. In ansamblu, toate aceste masuri prezentate pot relansa economia Romaniei, si de asemenea au capacitatea de a introduce ordine si disciplina pe piata romaneasca", a incheiat secretarul general al Consiliului Consultativ pentru mediul de afaceri.

#evaziune fiscala, #Romania evaziune fiscala, #CNIPMMR evaziune fiscala , #Buget