Romania la 23 de ani - Opinie Mircea Cosea

Se implinesc 23 de ani de cand Romania a inceput o profunda transformare de sistem. S-au intamplat multe lucruri in aceasta perioada. Si bune si rele. S-au obtinut progrese democratice si sporuri consumatoriste dar nu am reusit sa indeplinim toate expectatiile de acum 23 de ani.

Este dificil sa tragem o concluzie clara si definitiva dar putem avansa unele opinii personale. Iata care este opinia mea:

O tara mimetica

Dupa 23 de ani, situatia Romaniei nu se poate caracteriza doar prin elemente conjuncturale ale recesiunii ci si prin elemente structurale si tipologice de fond ce o pozitioneaza pe o treapta distincta a piramidei dezvoltarii si modernitatii. Dupa parerea mea, principalele elemente care pot caracteriza Romania dupa trecerea de la socialism la capitalism atesta o tendinta evidenta de mimare a unor elemente de natura economiei de piata capitaliste. Astfel, societatea si economia romaneasca nu au identificat si asimilat corect si eficient principiile si valorile economiei de piata. S-a creat doar forma, dar continutul, atunci cand nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice generale sau economice de grup.

Mai mult, economia de piata romaneasca nu a asimilat cultura relatiei contractuale ci pe cea a relatiei clientelare, sursa principala a acumularii de capital nu o reprezinta profitul afacerii, ci banul public preluat prin relatii clientelare cu bugetul statului.

Desi se declara, de forma, adversar al economiei subterane, statul roman practica o pozitie de tolerare a acesteia favorizand si pe aceasta cale, acumulari imense de capital la nivelul clientelei politice. Intr-o perioada istorica extrem de scurta, clientela politica a acumulat averi personale pe care o economie de piata adevarata nu le-ar fi putut realiza decat in decenii. Ca o consecinta, economia de piata romaneasca a condus la o stratificare rapida a societatii in contradictie cu tendintele europene actuale de reducere a diferantelor prin politici de solidaritate si coeziune sociala.

Asa se explica de ce economia romaneasca nu a preluat decat instrumentele, nu si filozofia pietei capitaliste. Daca filozofia pietei capitaliste are ca idee centrala sporirea beneficiului prin largirea consumului ca urmare a unei permanente preocupari de reducere a costurilor unitare si, respectiv a pretului de vanzare, piata romaneasca are ca ideie centrala sporirea beneficiului nu prin stimularea consumului, ci prin ridicarea pretului de vanzare pana la nivelul la care sustine costul necompetitiv al productiei interne, indiferent de calitatea, atractivitatea sau modernitatea acesteia.

Desi se declara necesitatea crearii si dezvoltarii unei clase de mijloc, principalele categorii de intelectuali (profesori, medici, cercetatori stiintifici) au venituri la limita mediei pe economie.

Chiar daca s-au creat si funtioneaza piata de capital si sistemul bursier, privatizarile si licitatiile pentru cheltuirea banului public se realizeaza fara transparenta, in afara pietei de capital, nu pe principiile competitivitatii, ci prin negocieri si intelegeri specifice economiei socialiste, adica dirijate si supervizate de catre interesele puterii politice. Veniturile populatiei au crescut dupa 1990, dar polarizarea societatii a continuat sa se consolideze favorizand aparitia unei piete foarte restranse a consumului de produse si servicii de buna calitate, compatibile cu standardele pietelor occidentale.

O structura economica haotica si ineficienta

Realitatea ne obliga sa recunoastem dupa 23 de ani, ca Romania nu a reusit o transformare structurala moderna si eficienta a economiei, odata cu renuntarea la sistemul centralizat de conducere, ci doar o distrugere violenta a vechii structuri, fara a construi o noua structura capabila sa-i puna mai bine in valoare factorii de avantaj comparativ, atat pe piata interna, cat si pe cea internationala.

In lipsa unei viziuni nationale asupra dezvoltarii, restructurarea de dupa 1990 a creat un model structural al economei romanesti, care poate fi caracterizat prin urmatoarele trasaturi definitorii:

a) restructurarea economiei s-a realizat prin influente exclusiv externe, prin patrunderea haotica a capitalului strain pe calea delocalizarilor, urmare a faptului ca nu a existat o strategie nationala pe termen lung menita sa definesca prioritatile structurale pe baza analizei factorilor nationali de avantaj comparative;

b) economia romaneasca a fost transformata intr-un subcontractor specializat in producerea de piese de schimb, subansambluri si produse de lohn pentru pietele occidentale;

c) restructurarea a transformat economia romaneasca intr-o piata dependenta de import. Incapacitatea conceperii si organizarii unui sistem modern de exploatare agricola si a valorificarii resurselor agricole proprii, consumul primar de produse agricole si alimente este provenit in proportie de cca. 70% din import;

d) restructurarea a condus la un proces de involutie a nivelului de dezvoltare industrial. S-a accentuat caracterul de economie "manufacturiera de asamblare" in dauna caracterului de economie "de inovare si cercetare";

e) restructurarea economiei romanesti nu a fost decisiv influentata nici de cerintele pietei unice europene si nici de fondurile comunitare. Negocierile pentru aderare au avut un pronuntat caracter politic si electoral, cu accent pe bifarea unor termene dar fara nici o legatura cu situatia si tendintele manifestate in economia reala. Accesarea fondurilor comunitare a fost minima si intarziata.

Efectele crizei financiare si economice, grevate pe incapacitatea interna de a promova si pune in practica o strategie de dezvoltare, reala si nu electorala, au determinat existenta unei structuri a economiei romanesti, careia nu i se poate atribui nici caracterul modern, nici european si nici eficient.

Europenizarea la limita colonizarii

Aderarea la UE de la 1 ianuarie 2007 nu poate fi interpretata ca o recunoastere a compatibilitatilor economice, institutionale sau politice romanesti macar cu media lor europeana ci doar ca o necesitate politica pe care Uniunea a avut-o in contextul geopolitic european si mondial. Faptul ca la data aderarii Romania nu era realmemte pregatita pentru a suporta, dar si a respecta conditiile de competitivitate ale pietei unice europene a limitat si mai mult tendintele de remodelare a structurii economice.

In volumul "Prea tarziu, prea putin, prea incet" pe care l-am publicat in 2009, aratam ca pe o scara imaginara a diviziunii internationale a muncii, aceasta situatie ar putea fi considerata "neo-coloniala", adica o structura aproape identica teritoriilor coloniale de la sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Aceste teritorii erau exportatoare preponderent unidirectional (spre metropola) de forta de munca , materii prime si materiale slab prelucrate, produse manufacturiere de asamblare cu adaos masiv de munca slab calificata. Importul lor era de asemenea preponderent unidirectional (din metropola) si reprezenta bunuri prelucrate industriale si agroalimentare. O alta caracteristica a acestor teritorii o reprezenta extrem de slaba reprezentare (in majoritatea cazurilor inexistenta) a capitalului local, atat in activitatile industriale sau agricole, cat si in sectorul bancar. In sfarsit, o alta caracteristica este imposibilitatea acestor teritorii de a-si folosi in interers propriu resursele naturale de care dispun.

Desi termenul de "neo-colonial" are un evident caracter peiorativ, cu greu il putem evita in cazul analizei actualei structuri a economiei romanesti.