Rezervele internationale ale Romaniei au scazut cu 800 mil. euro in mai

Vineri, 01 Iunie 2012, ora 15:10
1066 citiri
Rezervele internationale ale Romaniei au scazut cu 800 mil. euro in mai

Rezervele valutare ale Romaniei au scazut in mai cu 817 milioane euro (2,4%) fata de luna precedenta, la 33,5 miliarde euro, de la 34,3 miliarde euro la sfarsitul lui aprilie, potrivit BNR.

In mai, intrarile au insumat 1,869 miliarde euro, reprezentand "modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele", se arata in comunicat.

Iesirile din mai au fost de 2,686 miliarde euro, reprezentand "modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta (inclusiv suma de 759,5 milioane euro reprezentand rambursarea emisiunii de euroobligatiuni a Ministerului Finantelor Publice scadenta pe data de 8 mai 2012) si altele".

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 4,209 miliarde euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 mai 2012 au fost de 37,728 miliarde euro, fata de 38,526 miliarde euro la 30 aprilie 2012.

Platile scadente in luna iunie 2012 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 263,88 milioane euro.

#rezerve valutare Romania aprilie, #rezerve valutare aprilie, #rezerva aur Romania , #Analiza economica