O caricatura de campanie electorala - Opinie Constantin Rudnitchi

Marti, 04 Decembrie 2012, ora 11:03
2289 citiri
O caricatura de campanie electorala - Opinie Constantin Rudnitchi

Campania electorala aflata in derulare nu a adus dezbateri de substanta. Temele economice si sociale ale Romaniei au fost evitate, iar politicienii s-au marginit la schimburi de replici lipsite de substanta. Castigatorii alegerilor se vor lovi insa de cruda realitate.

Campania electorala pentru alegerile parlamentare este complet ratata. Din punctul de vedere al cetateanului si nu din cel al politicienilor. Politicienii si-au calculat pasii (atat cat le-a fost cu putinta si cat i-a dus mintea), si-au ales circumscriptiile electorale in asa fel incat sa evite contracandidatii de temut si au evitat cu grija dezbaterile pe temele fundamentale ale societatii romanesti.

Cei mai multi dintre candidati s-au ascuns in spatele ideii ca alegatorii sunt interesati de teme locale, sau cel mult regionale, pe care parlamentarii nu le pot gestiona.

De fapt, candidatii Uniunii Social Liberale (USL) dau sentimentul ca si-au facut temele dupa campania prezidentiala a lui Mircea Geoana din anul 2009, in care a pierdut in fata lui Traian Basescu. Atunci s-a spus ca in al doilea tur de scrutin ar fi fost suficient ca Geoana, pur si simplu, sa stea acasa si l-ar fi invins pe presedintele in exercitiu. Nu a facut asa si a pierdut.

Dezbaterea temelor importante, un plus pentru alegatori

Cel care a pierdut din acest non-combat al candidatilor a fost, de aceasta data, alegatorul roman care a fost privat de dezbaterea marilor teme ale societatii si economiei romanesti: reforma fiscala si bugetara, reforma sistemului de pensii, educatia si cercetarea, prioritatile strategice de crestere ale economiei romanesti, agricultura, industria, infrastructura, energia sau fondurile europene.

Desigur, nu ne puteam astepta la minuni. Dezbaterile dintre politicieni pe aceste teme fundamentale nu ar fi fost in niciun fel o garantie a transpunerii programelor de guvernare in practica. Dar, dezbaterile ar fi adus mai multa transparenta in randul publicului, in randul specialistilor si pentru oamenii de afaceri cu privire la directia posibila catre care se va indrepta Romania in urmatorii ani.

Dezbaterile electorale intre candidati ar fi adus, probabil, si o portie buna de circ, dar in esenta publicul ar fi putut sa discearna, sa incerce sa separe adevarul de minciuna, promisiunile nerealiste de proiectele rezonabile. Dezbaterile electorale pe temele fundamentale ale societatii romanesti ar fi trebuit sa fie obligatorii. Ele insa au lipsit cu desavarsire, candidatii nu le-au dorit, iar media nu le-a provocat.

In loc de idei si fapte, arestari si epitete politice

Ce a fost pus in locul dezbaterilor economice si sociale? La nivel politic, temele economice au fost inlocuite de schimburi de replici mai mult sau mai putin inspirate, pe subiecte rareori importante, intre presedintele Traian Basescu si cei doi lideri ai USL, Victor Ponta si Crin Antonescu. In general, insa, disputele dintre politicienii de frunte au fost facile si pigmentate cu destule "contre" de un nivel adeseori suburban.

La acestea s-a adaugat activitatea febrila, fara precedent in campaniile electorale din ultimii 23 de ani, a organelor de urmarire penala. Arestarea a doi politicieni, candidati chiar in alegerile aflate in desfasurare, Alin Trasculescu si Ion Stan, precum si arestarea unui important om de afaceri au lamurit doua aspecte importante pentru marele public: pe de o parte, au scos la iveala modalitatile de finantare ale campaniei electorale, pe de alta parte, au adus o explicatie pentru coruptia care bantuie in zona fondurilor europene.

De asemenea, am avut o dovada asupra felului in care reusesc sa creasca unele companii private, modul in care acestea au acces la contracte publice si se bucura de protectie politica. Actiunile Departamentului National Anticoruptie (DNA) sunt fara indoiala importante pentru opinia publica romaneasca pentru ca ele scot la iveala relatiile oculte dintre politicieni si oameni de afaceri. Dar arestarile nu pot inlocui dezbaterile intre politicieni.

Programe generoase, insa dificil de pus in practica

Au fost facute publice programele de guvernare ale celor doua forte politice importante, USL si Alianta Romania Dreapta (ARD). Ele abunda in strategii, prognoze, domenii de dezvoltare si masuri concrete. Ambele tabere politice propun o relaxare a fiscalitatii (scaderi ale cotei unice si a taxei pe valoarea adaugata, introducerea unei cote regresive de impozitare cu trei praguri si o scadere a contributiilor sociale platite de angajator).

Avem, desigur, si o pleiada de promisiuni (medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu pensii mai mici de 1.000 lei), investitii generoase (autostrazi, sisteme de irigatii, depozite de legume si fructe, spitale, s.a.). O dezbatere publica pe marginea acestor teme ar fi fost absolut necesara.

Au lipsit temele economice importante

Cei care se asteptau la dezvaluiri senzationale in aceasta campanie, la "bombe" politice care sa explodeze, au fost dezamagiti. Cei care sperau ca politicienii vor avea deschiderea sa discute teme importante in aceasta campanie, s-au inselat. Cei care sustin ca temele de dezbatere ale campaniei electorale parlamentare ar trebui sa fie legate de interesul local al alegatorului, gresesc.

In fond, alegerile parlamentare consfintesc majoritatea parlamentara care va guverna. De aceea, este normal ca publicul sa gaseasca raspunsuri la intrebari care tin de fiscalitate, situatia companiilor de stat, protectie sociala, situatia bugetului de stat, privatizare, politica energetica, raporturile cu Uniunea Europeana, sustenabilitatea investitiilor publice asumate prin programele prezentate in campanie sau despre reforma administratiei, lupta cu evaziunea, educatie sau siguranta cetateanului.

In fapt, am avut de-a face cu o caricatura de campanie electorala. Iar ultima saptamana, indraznesc sa anticipez, nu va aduce schimbari majore de ritm si strategie a campaniei.

USL a incercat sa-si apere pozitiile mergand pe un soi de non-combat (evident, cu exceptia obsesivelor atacuri la Traian Basescu transformate in strategie politica), iar ARD a fost incapabil sa faca uitate nerealizarile guvernarii PDL, nu a reusit sa aduca lideri credibili in fata publicului si nu a avut curajul de a-si asuma miscarile reformatoare pe care le-a realizat in trecuta guvernare.

In aceste conditii, publicul roman nu se alege cu nimic din campanie. A fost o campanie facuta in dorul lelii, doar pentru politicieni, nu si pentru public. A fost o campanie care nu a lamurit nimic.

Nici cum va arata economia romaneasca dupa 9 decembrie (cu exceptia promisiunilor electorale pe care nu le mai crede nimeni), nici cum va arata viata politica romaneasca. O caricatura de campanie electorala facuta de politicieni caricaturali. Dupa 9 decembrie, insa, si invingatorii, si invinsii, vor intra in viata reala. Si pentru unii, si pentru ceilalti, realitatea va fi dura.

#campanie electorala, #alegeri guvernamentale 2012, #analiza Constantin Rudnitchi , #Analiza economica