INS: Cu cat au crescut salariul mediu net pe economie in martie

Miercuri, 23 Mai 2012, ora 11:04
1853 citiri
INS: Cu cat au crescut salariul mediu net pe economie in martie

Coeficientul de crestere a castigurilor salariale medii nete pe economie pentru luna martie 2012, fata de ianuarie 1990, a fost de 5.226,96 ori, iar fata de luna februarie 1992 de 1.213,34 ori, a anuntat miercuri Institutul National de Statistica.

Acest coeficient este adus la cunostinta consiliilor judetene si locale, primariilor, societatilor comerciale si unitatilor specializate in vanzarea locuintelor in conformitate cu prevederile Legii 112/1995, referitoare la vanzarea/cumpararea locuintelor nationalizate.

Potrivit actului normativ mentionat, valoarea totala a apartamentului restituit in natura si a despagubirilor cuvenite pentru apartamentele nerestituite in natura si pentru terenurile aferente nu poate depasi suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioada de 20 de ani, calculata la data stabilirii despagubirii.

Normele de aplicare a Legii nr.112/1995 prevad obligativitatea evaluarii locuintelor nationalizate, in functie de vechimea si tipul locuintei, suprafata utila a acesteia, zona in care se afla situata, regim de inaltime si grad de uzura.

Evaluarea este realizata de catre specialisti atestati in domeniu, iar pretul se stabileste apoi tinand cont de coeficientul de crestere a castigurilor salariale medii nete pe economie fata de luna ianuarie 1990, comunicat, de regula, de INS in luna urmatoare trimestrului care s-a incheiat.

#INS crestere salarii martie, #coeficient crestere castiguri salariale , #Analiza economica