Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Banca Mondiala: Tensiunile comerciale vor incetini cresterea economiei mondiale in 2019

Banca Mondiala: Tensiunile comerciale vor incetini cresterea economiei mondiale in 2019


Cresterea economiei mondiale ar urma sa incetineasca la 2,9% in 2019, comparativ cu 3% in 2018 si 3,1% in 2017, pe fondul tensiunilor comerciale si al moderarii comertului international, se arata in raportul semianual "Global Economic Prospects", publicat miercuri de Banca Mondiala (BM), transmit Xinhua, AP si Reuters.

Perspectivele economiei mondiale s-au inrautatit, pe fondul inaspririi conditiilor financiare, a intensificarii tensiunilor comerciale si a turbulentelor de pe pietele financiare din unele tari emergente si in curs de dezvoltare. Din cauza acestor evolutii, redresarea in tarile emergente si in curs de dezvoltare a pierdut din avant, iar PIB-ul lor ar urma sa urce cu 4,2% anul acesta, fata de un avans de 4,7% previzionat in iunie. Cresterea comertului mondial va incetini la 3,6% anul acesta, de la 3,8% in 2018 si 5,4% in 2017, ceea ce va afecta industria din intreaga lume, estimeaza institutia financiara internationala.

"La inceputul lui 2018, economia mondiala era in forma maxima, dar a pierdut din avant pe parcursul anului, iar in viitor avansul ar putea incetini si mai mult", a afirmat directorul general Kristalina Georgieva.

Expansiunea celei mai mari economii mondiale - SUA - ar urma sa incetineasca la 2,5% anul acesta, de la 2,9% in 2018, in timp ce China ar urma sa inregistreze in 2019 o crestere de 6,2%, dupa 6,5% in 2018. Avansul zonei euro va incetini la 1,6% anul acesta, de la 1,9% anul trecut, se arata in raportul "Global Economic Prospects".

In economiile avansate, cresterea ar urma sa incetineasca la 2% in 2019, de la 2,2% in 2018, deoarece bancile centrale continua retragerea masurilor de stimulare adoptate in urma crizei, apreciaza institutia financiara internationala.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1105 ori