Statul mareste 60 milioane de euro suma pentru investitii in irigatii

Marti, 04 Septembrie 2012, ora 16:16
1696 citiri
Statul mareste 60 milioane de euro suma pentru investitii in irigatii

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a anuntat marti ca pune la dispozitia celor care vor sa investeasca in irigatii si lucrari de imbunatatiri funciare inca 60 milioane de euro, in urma realocarilor financiare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR).

Banii sunt disponibili in cadrul sesiunii ce se va desfasura in perioada 3 septembrie - 15 octombrie si pot fi solicitati pentru investitii in modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigatii, inclusiv pentru statii de pompare sau de contorizare, precum si pentru lucrari de imbunatatiri funciare care sa asigure functionarea optima a sistemelor de irigatii.

Aceste tipuri de investitii pot primi pana la un milion euro, suma care acopera integral totalul cheltuielilor eligibile pentru investitiile de utilitate publica ce deservesc intreaga comunitate.

Pentru investitiile de utilitate publica ce deservesc doar o parte din comunitate, sprijinul financiar nerambursabil este de 75% din totalul cheltuielilor eligibile. In acest caz, ajutorul public acordat nu va putea depasi 750.000 euro pentru un proiect.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect este de 5.000 de euro si reprezinta valoarea totala eligibila a proiectului.

Beneficiarii sunt organizatiile si federatiile de utilitate publica ale proprietarilor sau detinatorilor de terenuri agricole, constituite in conformitate cu legislatia in vigoare.

Ieri, APDPR anunta ca primeste cereri de finantare, incepand din 3 septembrie 2012, pentru mai multe tipuri de proiecte, valoarea totala a fondurilor nerambursabile disponibile fiind de peste 326 milioane de euro.

Fonduri europene de peste 326 milioane de euro pentru investitii in mediul rural

Pana in prezent, pentru Masura 125, "Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii", APDRP a selectat pentru finantare 465 de cereri, prin care s-au solicitat 524 de milioane de euro.

Dintre acestea, 48 de proiecte, cu o valoare de 62 milioane de euro, prevad investitii in infrastructura de irigatii.

Care sunt pagubele produse de seceta in Romania

Seceta a afectat peste 3,7 milioane de hectare de teren (peste 40% din suprafata arabila), iar in cazul graului 30% din culturile insamantate in toamna lui 2011 au suferit de lipsa apei, reiese din datele prezentate recent de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Suprafata agricola totala a Romaniei este de 13,3 milioane de hectare, din care 8,3 milioane de hectare reprezinta teren arabil.

De asemenea, la culturile de primavara, au fost afectate de seceta peste 1,7 milioane de hectare, ceea ce reprezinta circa 32,5 % din suprafata totala cultivata la inceputul anului.

Din culturile de primavara afectate de seceta, cea mai grava situatie se regaseste la porumb (81,2% din suprafata insamantata) si la floarea-soarelui (45,8%).

Exploatatiile de mici dimensiuni si de subzistenta, detinute de persoane fizice, au suferit cel mai mult de pe urma secetei.

Agentia Nationala de Meteorologie a anuntat marti ca fenomentul de seceta se semnaleaza in cea mai mare parte a regiunilor agricole, prognoza pentru 4-10 septembrie estimand ploi slabe cantitativ.

#investitii irigatii Romania, #suplimentare suma irigatii, #APDRP investitii irigatii, #proiecte irigatii , #Agricultura