Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

SECOLUL MANCARII: Fermierii, viitorii miliardari - interviu Bloombiz.ro

SECOLUL MANCARII: Fermierii, viitorii miliardari - interviu Bloombiz.ro

Cine spune ca e o rusine sa fii fermier? In viitor, agricultura ar putea sa fie biletul cel mai sigur la "trenul miliardarilor". "Sunt sigur ca in urmatorii 20 de ani cei care investesc in agricultura vor fi cei mai bogati dintre romani", a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), pentru Bloombiz.ro. Potrivit acestuia, 32.000 de fermieri romani sunt incadrati in clasa mijlocie si "se indreapta spre mai sus".

Ati declarat recent ca in 20 de ani, cei mai bogati oameni vor fi fermierii…

Anul trecut, am facut o descriere a agriculturii romanesti unui grup de elevi carora le-am spus spre ce anume sa se orienteze si care ar fi beneficiile. Impreuna cu mine era si ambasadorul Olandei care mi-a atras atentia ca am uitat sa le spun esenta – peste 20 de ani vor fi oameni bogati asa cum sunt toti  agricultorii din Olanda.


Strategia olandezilor a fost munca. Daca muncesti obtii venituri si devii bogat. Olanda e numita Tara Lalelelor, prin urmare serele sunt foarte importante. De asemenea,olandezii au mizat pe cresterea animalelor si pe procesare.


Luand exemplul tarilor din Europa de Vest, unde cei mai bogati oameni sunt agricultorii, sunt sigur ca in urmatorii 20 de ani cei care investesc in agricultura vor fi cei mai bogati dintre romani.


Uitati-va ce se intampla cu agricultura Romaniei.


Cand vedeti in spatele unui fermier o combina care costa 200.000 de euro, un tractor de 150.000 de euro si alte utilaje care ajung la 1 milion de euro, va dati seama ca acela nu e un om sarac.


Sunt aproximativ 32.000 de fermieri in Romania pe care ii putem categorisi ca fiind in clasa mijlocie si se indreapta spre mai sus.


Prin ce mecanism vor deveni mai bogati: explozia preturilor la alimente sau cresterea productivitatii?


Acestia se vor imbogati in primul rand prin cresterea productivitatii, investitii, tehnologie si preturi.


Daca vor sa se imbogateasca, sa-si faca o exploatatie agricola de orice tip: ferma de animale, ferma de crestere a bovinelor sau orice business legat de agricultura.


In decurs de 15-20 de ani vor fi bogati numai prin faptul ca exista o piata a produselor agricole si exista posibilitatea de a incepe un business in agricultura.


Pentru 2014-2020 avem fonduri substantiale de la UE atat pentru subventii cat si pentru investitii.


Daca intrebam acum orice fermier din Romania ne va spune ca se pierd bani in agricultura si cu greu se face profit. Din cel mai neatractiv domeniu, agricultura va deveni un fel de piata imobiliara de acum 2-3 ani?


Orice fermier va spune ca e sarac, de aceea nu se lasa nici unul de agricultura. Au in spatele casei o matrita prin care fac bani.


Am avut discutii cu agricultorii prin care le-am spus sa termine cu demagogia asta. Nu se poate sa spui ca faci 75000 de kg de grau, dar cu greu reusesti sa-ti acoperi cheltuielile. Cand sari pragul de 3500-4000 de kg la hectar, ai profit fara discutie.


Agricultura va deveni segmentul de securitate cel mai important. Acesta va fi secolul mancarii.


In prezent, romanilor le e rusine sa spuna ca au terminat Agronomia fiindca lumea priveste activitatea agricola ca pe una din activitatile de jos ale societatii.


Taranii si agricultorii sunt vazuti ca oameni care nu stiu carte, ceea ce nu este in regula. Eu ma mandresc cu asta. Veti vedea ca atunci cand vom vorbi despre un agricultor ca despre un om care va avea bani, lucrurile se vor schimba.


Cat ne vom mai lamenta  ca avem potential agricol dar avem cea mai scumpa mancare si pe deasupra o mai si importam?


Pana cand politicienii romani se aseaza la masa si fac un program pe 15-20 de ani pe care cu strasnicie fiecare se oblige sa-l aplice.


Nu discutam de potential fara piata. Potentialul nu are valoare fara piata.


Nu stiu daca la noi sunt alimentele cele mai scumpe. In plus, nu toate produsele alimentare sunt fabricate in Romania. Nu intotdeauna piata produselor romanesti face piata produselor alimentare.


Are vreun sens sa ne facem griji pentru ca strainii achizitioneaza prin intermediul firmelor mari suprafete agricole sau sa ne bucuram ca vin investitorii si ne lucreaza terenul?


Terenurile care sunt lucrate nu mai pot fi achizitionate de straini.


Acum, cu lumanarea trebuie sa cauti terenuri de vanzare pentru ca sunt terenuri mici, necomasate si care nu prezinta interes din punct de vedere agricol pentru ca nu poti sa-ti faci o exploatatie care sa fie viabila.


Ca si roman as spune ca ar fi bine sa le achizitionam noi, nu strainii. Ca si functionar al statului ar trebui sa ma bucur ca vin investitori. Cu toate astea, investitiile nu ar trebui sa se bazeze pe achizitionarea terenurilor cat mai ales pe investitii de prelucrare a ceea ce producem aici.


Cum vedeti proiectul unei exploatatii agricole profitabile astazi?


Proiectul unei exploatatii agricole depinde de sector. Este foarte importanta dimensiunea minima a exploatatiei care sa-ti asigure un profit,  dar  si posibilitatea de a te dota.


Un alt lucru extrem de important este apartenenta la grupuri de producatori pentru a face in comun vanzarea si cumparare.


Agricultorii nu trebuie sa se gandeasca numai la piata romaneasca. Succesul agricultorilor romani este strict legat de industrializarea agriculturii, unde noi stam foarte prost.


Ne trebuie multe fabrici de conserve, de fructe, de sucuri, ne trebuie depozite si inclusiv infrastructura astfel incat merele culese azi din Romania, maine sa fie vandute la Tokio.


Cand aceste lucruri se vor aseza, nu va exista domeniu in care sa nu poti face profit in Romania, incepand de la productia de cereale si terminand cu legumele, cu fructele si cu viticultura.


Dupa ce as cumpara terenul, in functie de zona as opta ori pentru legume, ori pentru cereale, ori pentru viticultura.


A te duce spre industrial este foarte greu intrucat avem nevoie de multe investitii, bani multi, piata, capital. Aici e rolul nostru de a aduce investitori pentru ca romanii abia peste cativa zeci de ani vor putea face investitii in acest domeniu.


Daca nu ai bani si pentru utilaje, il poti arenda. Dupa o perioada, cand mai faci rost de bani sau castigi un proiect, pot intra pe domeniul respectiv.


Ce le raspundeti celor care spun ca marile puteri din UE n-au niciun interes sa puna in valoare agricultura romaneasca?


Noi, in loc sa ne uitam in curtea noastra, ne uitam in curtea vecinului.


Cum sa ne impiedice ei pe noi sa nu cultivam odata ce avem bani, suntem pe o piata europeana, avem aceleasi legi ca si in UE. Doar n-or sa vina ei sa munceasca pentru noi.


Cei care cred asta, au ca motto lenea. Totul tine numai de noi. E conform proverbului – “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista”.


Nu marile puteri pun agricultura romaneasca in valoare, ci noi, cei care ne ocupam de ea.


Trebuie sa ne impunem punctul de vedere si sa facem un program pe care ei sa ni-l aprobe.


Interviu realizat de Oana Dumitroiu



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4610 ori