Romania, "tinta" investitorilor straini in agricultura

Vineri, 15 Martie 2013, ora 07:01
5578 citiri
Romania, "tinta" investitorilor straini in agricultura

Intr-o mare parte a Europei de Est, terenurile agricole sunt usor accesibile si de multe ori pe intinderi mari, Romania fiind una din cele mai atractive tinte pentru investitorii straini datorita faptului ca permite vanzarea terenurilor catre acestia, relateaza Financial Times (FT).

Noi dam pamant...

Spre deosebire de tari vecine, precum Serbia si Ungaria, Romania este "vanata" pentru ca strainilor le este permis sa cumpere teren. Acest lucru s-a dovedit important pentru familia austriaca Bardeau, care a vizat zona Banatului, la granita Romaniei cu Serbia si Ungaria, cu terenuri bune si o mostenire a unui trecut in Imperiul Austro-Ungar, scriu ziaristii de la FT, potrivit Agerpres.

"Stim cine erau proprietarii terenului", afirma Bardeau. "Nimeni nu poate veni pe viitor sa spuna ca este al lor", adauga el. Familia a achizitionat teren de la circa 14.500 de mici proprietari de terenuri si inchiriaza de la alti 1.500 - fiind nevoie de o echipa de sapte pentru a gestiona achizitiile si inchirierile sale.

Spre deosebire de unii investitori, Tom Green, directorul executiv al Spearhead International - unul dintre cei mai mari fermieri din regiune, cu peste de 70.000 de hectare - prefera sa inchirieze terenuri, eliberandu-si astfel capitalul pentru investitii. Pe de alta parte, noii investitori trebuie sa investeasca in infrastructura si utilaje. Spre exemplu, Spearhead a cheltuit doar anul trecut 4 milioane de euro pentru depozitarea si irigarea terenurilor sale.

Spearhead s-a dezvoltat in parte, din Greens of Sohan, afacerea de familie a lui Green (unul din cei mai importanti producatori britanici de legume), iar operatiunile sale se intind acum spre Polonia, Republica Ceha, Slovacia si Romania.

Pe de alta parte, desi imbunatatirea infrastructurii cu bani europeni a ajutat semnificativ, subventiile oferite de UE au avut si un efect inflationist asupra preturilor terenurilor. Agricultorii sunt, de asemenea, in competitie cu investitorii financiari care vad in terenuri un bun in sine, in contrast cu un deceniu in urma, explica Christoph Hartig, consultant pe probleme agricole, se mentioneaza in analiza Financial Times.

Ungaria isi tine terenurile "acasa"

Cei mai multi investitori inchiriaza, in loc sa detina fermele, din cauza restrictiilor aplicate inca strainilor cu privire la proprietatea asupra terenurilor intr-o mare parte din regiune. Contractele de leasing sunt, de obicei, pe o durata care variaza intre 5 si 15 ani, si doar cativa si-au asigurat un contract pe 30 de ani.

Unul dintre acesti investitori in regiune este Kristof Szabadhegy, un american de origine ungara care a ajuns sa faca agricultura, dupa ce a lucrat 10 ani la grupul de consultanta in afaceri Deloitte. In 2005, Kristof, impreuna cu fratele sau, au preluat o fosta ferma de stat, in ruina, din apropierea conacului familiei sale, achizitionat la randul sau prin proceduri de faliment.

Multe astfel de ferme s-au luptat sa supravietuieasca dupa caderea comunismului, dupa ce a fost transformate in cooperative conduse de catre sateni lipsiti de experienta si de capital.

In calitate de cetateni ungari, cei doi frati au voie sa detina teren. Preturile de aproximativ 4.000 de euro pe hectar sunt semnificativ mai mici decat in Europa de Vest, unde in anumite zone hectarul ajunge la 30.000 de euro (parti din Benelux), explica Kristof Szabadhegy.

Investitorii au putut cumpara cladirile fermei, masinile agricole si alte bunuri, in conditiile in care restrictiile privind strainii se aplica doar dreptului de proprietate directa asupra terenurilor agricole.

In teorie, in conditiile aderarii Ungariei la UE, aceste restrictii sunt pe cale de a fi eliminate treptat. Cu toate acestea, asa cum se intampla in mai multe tari din regiune, guvernul de la Budapesta ridica noi obstacole pe fondul temerii ca terenurile vor fi achizitionate de catre vecinii mai bogati.

Ucraina se vinde ieftin

Daca in unele zone ale Romaniei, terenul poate fi inca achizitionat cu 300 euro pe hectar, in timp ce in centrul Ucrainei un hectar poate fi inchiriat cu 70 de euro pe an.

Spre exemplu, cel mai mare teren inchiriat in Ucraina de catre grupul olandez Theeuwes, depaseste 250 de hectare - de 10 ori marimea unei ferme medii din Olanda - ceea ce scade costurile de productie considerabil.

#investitii agricultura Europa Est, #investitii straine agricultura Romania, #avantaje investitori straini agricultura , #Agricultura