Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania primeste 10 milioane de euro de la CE pentru combaterea pestei porcine africane

Romania primeste 10 milioane de euro de la CE pentru combaterea pestei porcine africane


Romania va intra in posesia primei transe, de 10 milioane de euro, din grantul acordat de Comisia Europeana (CE) pentru masurile de urgenta privind combaterea pestei porcine Africane (PPA), a anuntat, miercuri, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), intr-un comunicat de presa transmis AGERPRES.

Suma de 10 milioane de euro reprezinta o transa din suma totala de 34.278.750 de euro, reprezentand contributia financiara a Uniunii Europeana (UE) la actiunile angajate de Romania pentru combaterea pestei porcine africane.

"In acest stadiu, o prima transa de 10 milioane de euro a fost deja platita si tinand cont de formalitatile interbancare, aceasta suma ar trebui sa se afle in contul autoritatilor romane in data de 13.12.2018. Intentia Comisiei Europene este de a plati o alta suma in avans, inainte de sfarsitul anului, daca situatia bugetara o permite. Efectuarea acestei prime plati, intr-un timp foarte scurt de la acordarea Deciziei Grant, este o confirmare a faptului ca Guvernul Romaniei a actionat si actioneaza pentru combaterea pestei porcine africane in conformitate cu cele solicitate de catre Comisia Europeana. Convorbiri in acest sens se poarta la Bruxelles, de catre presedintele ANSVSA, dr. Geronimo Branescu, prezent la intalnirea cu sefii serviciilor veterinare din Uniunea Europeana", se mentioneaza in comunicatul ANSVSA.

Potrivit sursei citate, seful Autoritatii Sanitare Veterinare din Romania a avut intalniri bilaterale, atat cu reprezentanti ai Comisiei Europene - DG-SANTE, cat si cu oficiali ai Republicii Austria, in cadrul carora au fost abordate tematici specifice, in contextul preluarii, de catre tara noastra, a presedintiei Consiliului UE, tematici care au inclus si problematica evolutiei pestei porcine africane in Romania si la nivel european.

Prezenta virusului PPA a fost semnalata in Romania, pentru prima data, pe 31 iulie 2017, in judetul Satu-Mare, insa in acest an virusul s-a extins, iar in prezent evolueaza 294 de localitati din 18 judete.

Conform datelor ANSVSA, pesta porcina africana evolueaza in 295 de localitati din 18 judete, cu un numar de 1.131 focare, dintre care 18 in exploatatii comerciale, si 381 de cazuri la mistreti.

In total, au fost eliminati 362.648 de porci afectati de boala, iar 8.187 de proprietari au fost despagubiti pana la data de 7 decembrie 2018. Valoarea totala a platilor a ajuns la 207,999 milioane de lei.

Pesta porcina africana este o boala virala a porcinelor domestice si salbatice, cu evolutie rapida si mortalitate de pana la 100% pentru porcii care se imbolnavesc. Pentru aceasta boala nu exista vaccin si nici tratament. Singurele metode de preventie eficiente sunt mentinerea unui nivel inalt de biosecuritate la ferme si gestionarea rapida si eficienta a posibilelor focare de boala - raportare, restrictii privind miscarea animalelor, a produselor si subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile si controlul circulatiei animalelor.

Potrivit autoritatilor veterinare, pesta porcina africana nu afecteaza si nu se transmite la oameni, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire, insa exista un impact la nivel social si din punct de vedere economic.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1202 ori